Drepturile copilului

1. Educație

Ai dreptul la educație! În România, învățământul de zece clase este gratuit și obligatoriu.

Sunt multe lucruri pe care părinții sau bunicii nu ți le pot explica, însă pe care le poți învăța de la școală. Dacă dorești să fii o persoană respectată, școala te ajută să acumulezi cunoștințe din diverse domenii și să îți dai seama ce meserie sau tip de activitate ți s-ar potrivi.

Ai dreptul de a primi o educație care să îți permită dezvoltarea aptitudinilor și personalității tale. Părinții tăi pot alege pentru tine, până la vârsta de 14 ani, felul educației pe care trebuie să o urmezi, având obligația de a te înscrie la școală și a se asigura de faptul că frecventezi cu regularitate cursurile școlare.

La școală ai dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice și informat cu privire la  obligațiile și responsabilitățile tale în calitate de elev precum și de regulamentul de ordine interioară al școlii.

Pedepsele corporale sunt interzise.

 

2. Sănătate

Ai dreptul la cea mai bună stare de sănătate şi la îngrijire medicală. Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru tine şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea ta.

 

3. Odihnă și recreere

Ai dreptul să beneficiezi de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participi la activităţi recreative proprii vârstei tale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive.

 

4. Copiii și munca

Nimeni nu te poate obliga să muncești, mai ales dacă educația și bunăstarea ta ar avea de suferit. Potrivit legii, minorii de peste 15 ani pot presta doar munci ușoare, cel mult 6 ore pe zi și 30 ore pe săptămână, numai cu acordul părinților sau tutorilor legali.

Muncă ușoară este reprezentată de activități care nu pun în pericol securitatea, sănătatea sau dezvoltarea copilului și nu afectează frecvența școlară, participarea la programe de orientare sau formare profesională sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită. De asemenea, cerșetoria și prostituția reprezintă forme de exploatare.

 

5. Trafic de minori

Statul este obligat să asigure protecţia ta împotriva oricăror forme de trafic.

Ce înseamnă trafic de copii? Supunerea ta la desfășurarea unor activități pe care tu nu le dorești, cum ar fi cerșetoria, relații sexuale cu persoane necunoscute de tine contra cost, participarea ta la diferite infracțiuni, fie forțat, fie prin inducere în eroare.  Aceste activități se pot desfășura fie în localitatea ta natală, în alte localități din țară, sau chiar în alte țări. De aceea este important să nu ai încredere în persoanele necunoscute care îți promit bani sau diferite lucruri ce prezintă interes pentru tine.

 

6. Droguri

Ai dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilegale de droguri. Este interzisă vânzarea de solvenţi şi ţigări copiilor.

 

7. Copii cu nevoi speciale

Chiar dacă ai anumite deficiențe (lipsuri) fizice sau psihice ai dreptul la o viață plină de bucurii, la educație și la activități artistice ce te pot ajuta să socializezi și să-ți faci prieteni. Dacă eşti un copil cu nevoi speciale ai dreptul la îngrijire specială, la educație specială și servicii medicale adaptate nevoilor tale.

 

8. Refugiați

Dacă eşti un copil refugiat (persoană dintr-o altă țară care s-a retras undeva sau la cineva spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în faţa unei primejdii, a unei neplăceri), ai dreptul să fii ocrotit și să beneficiezi de protecţie şi asistenţă umanitară.

 

9. Liberă exprimare și informare

Ai dreptul să îți exprimi liber opinia (oral, în scris, sau prin alte mijloace) despre orice subiect și poți căuta informații cu privire la orice domeniu care te interesează. Trebuie să fii conștient că aceasta poate avea consecințe (fie negative, fie pozitive) asupra ta sau asupra celor din jurul tau. Părinții trebuie să îți asigure toate informațiile de care ai nevoie, să îți asculte opiniile și ideile și, bineînțeles, să te sfătuiască în probleme cu care te confrunți.

 

10. Viață, nume, naționalitate

De la naștere ai dreptul să porți un nume, să dobândești o naționalitate, o cetăţenie, o religie și o limbă proprie și nimeni nu te poate lipsi de ele.

 

11. Intimitate

Ai dreptul ca imaginea ta publică să fie protejată, la fel şi viaţa ta privată.

 

12. Abuz

Instituțiile statului sunt obligate să prevină și să te protejeze de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva ta.

Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația ta. Ai dreptul să depui singur plângere dacă ţi se încalcă drepturile fundamentale (viață, educație, sănătate).

Cum recunoşti abuzul:

Abuz fizic – constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra ta (gestul cuiva de a ridica mâna asupra ta)

Abuzul sexual – constă în comentarii jignitoare la adresa ta, atingeri neplăcute şi diverse injurii, propuneri indecente, obligarea de a viziona materiale care conţin pornografie; violul (act sexual împotriva voinței tale), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) şi incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și surori).

Neglijare – atunci când în mod voit sau involuntar părinţii, sau persoanele în grija cărora te afli nu îţi acordă îngrijire, educaţie, şi pun astfel în pericol dezvoltarea ta fizică, mentală, spirituală, morală, socială, sau sănătatea ta.

Abuzul emoţional – se poate manifesta prin injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.). Simți că nu ești iubit, apreciat sau respectat.

Exploatare – prin exploatare se înțelege a fi obligat să desfășori activități ce depășesc capacitățile tale fizice sau  îți pot pune în pericol integritatea (fizică și psihică), siguranța sau chiar viața.

 

13. Măsuri de proțecție sau adopție

Poţi beneficia de o măsură de protecţie specială atunci când nu poţi fi lăsat în grija părinţilor tăi din motive care nu depind de aceştia sau când eşti abuzat, neglijat sau abandonat. Măsurile speciale de protecție se referă la:

  • plasamentul familial (un membru al familiei până la gradul IV se poate ocupa de creșterea și îngrijirea ta),
  • plasamentul la un asistent maternal profesionist (o persoană care are grija de tine la domiciliul său și primeste un salariu pentru acest lucru),
  • includerea într-un centru rezidențial (aici poti beneficia de cazare, masa, ingrijire, includerea intr-o forma de invatamant). Acest lucru se întâmplă doar în cazul în care nu există rude care să se poata ocupa de îngrijirea ta.

În anumite condiții, poți fi adoptat de o familie.

 

14. Părinții și familia

Ai dreptul să creşti alături de părinţii tăi şi să fii îngrijit de ei. Ai dreptul să păstrezi legături cu părinţii, rudele sau persoanele apropiate ţie. Părinții tăi au obligația de a te crește și de a-ți oferi tot sprijinul de care ai nevoie pentru a te dezvolta într-un mod armonios. Ei contribuie direct la fericirea și la starea ta de bine.