„Îmi place să ascult poveşti pentru că ele au mereu un final fericit.”
„Îmi place să râd, dar nu mai știu cum este de când ai mei se ceartă în fiecare zi.”
„Îmi place să scriu scrisori pentru mama, poate una dintre ele o va aduce înapoi acasă.”
„Îmi place să visez la o familie, dar nu vine niciodată nimeni să mă ia de la casa de copii.”
„Îmi place să merg cu tata la fotbal. Atunci uit că m-a bătut cu o seară înainte și-l iubesc din nou.”
Acestea sunt numai câteva dintre zecile de mii de mesaje relatate de copii la Telefonul Copilului, 116 111. Nevoia copiilor de a fi ascultați și cererile lor de ajutor înregistrate zilnic la numărul de telefon 116 111, sunt tot mai numeroase, iar condițiile socio-economice actuale din România impun cu atât mai mult existența unui număr cât mai mare de persoane calificate care să îi asculte și să îi ajute.
În acest context, Asociaţia Telefonul Copilului şi Kanal D lansează astăzi, 1 noiembrie 2011, maratonul tv „UN APEL PIERDUT, O COPILĂRIE PIERDUTĂ”, prin care doresc să atragă atenția publicului asupra problemelor cu carese confruntă tot mai mulți copii în România și să lupte împreună împotriva încălcării drepturilor copiilor și părinților deopotrivă.
Numărul de apeluri primite la Telefonul Copilului în primele nouă luni ale acestui an este de patru ori mai mare decât cel din perioada similară a anului 2010. Acesta este un bilanţ care determină organizaţia Telefonul Copilului să meargă mai departe şi să găsească resursele necesare pentru a răspunde tuturor cererilor de ajutor venite din parteacopiilor. Acesta este un motiv în plus pentru televiziunea Kanal D de ase alătura eforturilor Asociației Telefonul Copilului pentru ca împreună să sprijine copiii care au nevoie de ajutor în România.
“Fiecare copil are dreptul la o copilărie fericită. De zece ani existăm pentru aoferi fiecărui copil, care apelează 116 111, șansa de a fi ascultat. Dezece ani facem totul pentru a îndeplini dorințele copiilor pe care nu îi ascultă nimeni. Cu ajutorul Kanal D reușim să aducem dorințele copiilor mai aproape de părinți și, prin intermediul maratonului tv “Un apel pierdut, o copilărie pierdută”, suntem la numai un pas distanță de acest deziderat”, a declarat Cătălina Florea, Director Executiv al Asociației Telefonul Copilului.
Obiectivul campaniei demarate de Asociația Telefonul Copilului și Kanal D, cu sprijinul partenerilor Libertatea și Libertatea pentru Femei este de a strânge fondurile necesare atât pentru extinderea programului de lucru al serviciului 116 111, al infrastructurii tehnice, cât și pentru suplimentarea numărului de specialiști care preiau apelurile copiilor.
„Kanal D își asumă rolul de comunicator al mesajelor copiilor aflați în dificultate. Este responsabilitatea noastră, a tuturor de a asculta dorințele și nevoile copiilor, de a le asigura o copilărie liniștită șifericită. Numărul mare de apeluri înregistrat zilnic la numărul 116 111este un semnal de alarmă că problemele cu care se confruntă copiii suntdin ce în ce mai multe și mai serioase. În România, copiii simt nevoia de a comunica cu părinții lor, sunt triști și singuri, sunt afectați de neînțelegerile dintre părinți și simt povara dificultăților economice pecare societatea le traversează. În România încă sunt copii agresați fizic și emoțional, exploatați și privați de dreptul la educație. Sunt prea mulți copii în România care nu mai au copilărie. Haideți să facem împreună o Românie mai bună pentru copiii noștri. Fiți alături de Kanal Dîntr-o campanie socială fără precedent ce susţine singura linie de asistență pentru copii, la nivel național. Fiecare copil are nevoie la un moment dat de ajutor. 116 111 este locul unde îl poate găsi. “ a declarat Maria Popescu, Communication & PR Manager Kanal D.
Maratonul tv „UN APEL PIERDUT, O COPILĂRIE PIERDUTĂ” este singura inițiativă de acest gen din România prin complexitatea acțiunilor și modalitatea de dezvoltare a campaniei. Astfel, începând cu 1 noiembrie și până la data de 31 decembrie, Kanal D, prin intermediul vedetelor și emisiunilor saleva transmite telespectatorilor mesajele de ajutor ale copiilor care apelează la Telefonul Copilului și va încerca să sensibilizeze opinia publică asupra drepturilor copiilor, indiferent de statut social, de vârsta sau mediul unde trăiesc.
Ambasadorii maratonului TV PIERDUT vor fi copiii şi vedete Kanal D. Incepând din 1 noiembrie și până la sfârșitul anului, 11 vedete ale postului de televiziune Kanal D vor fi ambasadorii copiilor care au nevoie de ajutorși vor transmite publicului, prin vocea lor, nevoile celor mici, conduși de mesajul comun „Un apel pierdut, o copilărie pierdută”.Astfel, vedete Kanal D vor transmite milioanelor de români care îi urmăresc și îi îndrăgesc rugămintea de a se alătura demersului lor pentru ca împreună să poata sprijini serviciul oferit de Asociația Telefonul Copilului și astfel noțiunea de „apel pierdut” să nu ramână valabilă și atunci când vorbim despre telefonul copilului.
“Vă spun cu mâna pe inimă că ador zâmbetul copilului meu. La fel ca și mine, mulți dintre voi știți ce înseamnă nevoia de atenție și dragoste aunui copil. Amintiți-vă de copiii care pe nedrept au uitat să zâmbească! Vă mulțumesc că veți fi alături de noi în campania inițiată de Asociația Telefonul Copilului și de Kanal D pentru a reda zâmbetul a mii de copii“, spune Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii “Găsește-mi familia”.
“Niciun copil nu cere să se nască și fiecare dintre noi avem dreptul la înțelegere și toleranță. Haideți să fim aproape de acei copii neglijați,singuri sau abuzați, care vor să spună prin ceea ce trec, dar nu au pecineva aproape, care să-i asculte, să-i înțeleagă și să-i ajute”, a declarat vedeta Kanal D, Gabriela Cristea Toader când s-a alăturat campaniei.
Virgil Ianțu,un apropiat al copiilor, se implica, de asemenea, in campanie. “Conformstatisticilor există zeci de mii de copii în România care se confruntă cu abuzurile sau care sunt neglijați de cei care ar trebui să le fie alaturi. se confruntă cu așa ceva… Nu sunt doar cifre, ci realități dureroase. Trebuie să fim mai atenți la nevoile copiilor noștri, să încercăm să evităm, să prevenim situațiile în care copiii se simt triști, singuri, agresați, neputincioși…Alaturați-vă campaniei “Unapel pierdut, o copilărie pierdută”, inițiată de Asociația Telefonul Copilului și susținută de Kanal D, fiți alături de noi pentru o lume maibună, în care cei mici să nu se mai simtă singuri”, a spus el.
Campania se derulează în trei etape, prima fiind de sensibilizare și conștientizare a publicului privind problemele copiilor, a doua etapa, în ziua de 30 noiembrie, când postul de televizuine Kanal D va demara primul maraton TV de strângere de fonduri din istoria sa, iar cea de-a treia etapă constând în evaluarea rezultatelor și atragerea de parteneriatât din partea publicului larg, cât și din partea mediului privat în demersurile de strângere de fonduri și de sprijin al Asociației Telefonul Copilului.
Campania susţine singura linie de asistentă pentru copii, la nivel national, din România, la care, în perioada 01 ianuarie 2011 – 30 septembrie 2011, au fost înregistrate în total 115.601 apeluri, de patru ori mai multe fata de apelurile inregistrate in aceeasi perioada a anului 2010, respectiv 27.926 apeluri.68% din numarul total de apeluri preluate de către consultanţii Asociaţiei „Telefonul Copilului” în perioada menţionată au fost din partea copiilor.
Pentru Asociația Telefonul Copilului, acest proiect continuă demersurile organizației în apărarea drepturilor tuturor copiilor din Romania. Pentru Kanal D, această campanie reprezintă primul mare proiect social organizat de postul tv în Romania.
Contăm şi în cazul acestei campanii pe sprijinul reprezentanţilor mass media şi le mulţumim tuturorpentru asigurarea constantă a vizibilităţii numărului 116 111 în rândulcopiilor şi părinţilor, ceea ce a facilitat tratarea cât mai multor cazuri de încălcare a drepturilor copilului.
116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Romtelecom. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Romtelecom şi Cosmote.
# # #
Despre Asociaţia Telefonul Copilului
Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, activă în domeniul protecţiei drepturilor copilului. 7 zile din 7, întreorele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului raspunde copiilor şi părinţilor la linia de asistenţă gratuită, unică la nivel european, 116 111, specializată în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Apelul este gratuit, oferit de Romtelecom si Cosmote.
Pentru informaţii detaliate legate de Asociaţia Telefonul Copilului şi activitatea acesteia, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 021 413 00 11 / 0740 111 468, adresa de e-mail
telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau să accesaţi website-ul organizaţiei noastre www.telefonulcopilului.ro.
Despre Kanal D
Kanal D Romania este parte din Dogan Media International – subsidiara grupului Dogan Yayin Holding (DYH), lider pe piața de media în Turcia. DYH are în portofoliul său cele mai importante publicatii din Turcia, printre care „Milliyet” și „Fanatik”, 7 posturi TV (printre care Kanal Dși CNN Turk), stații radio și case de producție audio, video și print.
www.kanald.ro