Donează 2 euro prin SMS la 8848 pentru a ne ajuta să facem unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru copii. Să ascultăm şi să punem capăt suferinţei oricărui copil aflat în pericol!
Bucureşti, 12 noiembrie 2012 – 11 ani, 1.826.838 de apeluri, 13.459.200 de minute de consiliere oferite, 39.291 de cazuri în care a fost necesară şi intervenţia instituţiilor abilitate. Acesta este bilanţul general al activităţii Asociaţiei Telefonul Copilului. În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012, telefonul copilului a sunat de 122.808 ori. 72,48% din numărul total de apeluri înregistrate au fost din partea copiilor, 15,56% din partea părinţilor, 11,96% din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.
Cazurile înregistrate şi în acest an la Telefonul Copilului 116 111 sunt tot maitulburătoare, dar vestea cea bună este aceea că, la numai un APEL distanţă, ele îşi pot găsi rezolvarea. Există, totuşi, şi un regret…..Consultanţii 116 111 ar fi putut să preia mai multe strigăte de ajutor dacă ar fi fost mai mulţi la capătul celălalt al firului. Da, avem nevoie de mai mulţi consultanţi. Din ce în ce mai mulţi!
Anul acesta, AsociaţiaTelefonul Copilului, Kanal D şi Europa FM răspund nevoilor copiilor printr-un nou demers de sprijin faţă de singura linie de asistenţă pentru copii şi părinţi la nivel naţional, 116 111. Apelul comun este îndreptat către toţi românii care doresc să se implice pentru ca fiecare strigăt de ajutor să primească un răspuns la celălalt capăt al firului, la primul apel. Printr-un singur SMS la 8848 în valoare de 2 euro putem face diferenţa între un răspuns de la primul apel şi un ton ocupat, pentru că fiecare apel pierdut poate însemna pierderea şansei de a schimba în bine viaţa unui copil.
Numărul de SMS 8848, apelabil începând de astăzi, va fi activ până la data de 16 ianuarie.
Pentru ca toţi copiii, părinţii şi alte persoane îngrijorate pentru viaţa unorcopii, care sună la Telefonul Copilului să primească un răspuns, relansăm astăzi campania „UN APEL PIERDUT, O COPILĂRIE PIERDUTĂ”, într-un concept unic, în care un post de televiziune, Kanal D şi un postradio, Europa fm îşi unesc eforturile nu numai prin promovarea timp de 2luni a posibilităţii de a susţine cauza „telefonul copilului” printr-unSMS la 8848, ci şi printr-un maraton comun, acela al gândurilor bune către toţi copiii care au nevoie de ajutor, la data de 30 noiembrie 2012, de Sfântul Andrei.
Numărul beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociaţia Telefonul Copilului s-a dublat în acest an – 33.252, faţă de 16.612 înregistraţi anul trecut.
În anul 2012 întâlnirile directe cu copiii au reprezentat, pe lângă activitatea serviciului 116 111, o componentă esenţiala a activităţii Asociaţiei Telefonul Copilului. Astfel, în contextul adâncirii crizei financiare, asistenţii sociali şi psihologii s-au întâlnit cu 29.914 copii din aproape toate regiunile ţării, mediul rural, zonele dezavantajate, ceea ce reprezintă o creştere de 156,04%faţă de anul precedent (11.683). Copiii au beneficiat de activităţi educative şi cadouri personalizate, constând în rechizite, dulciuri şi uniforme.
Totodată, copiii au conştientizat scopul serviciului şi, în acelaşi timp, urgenţa pentru situaţiile altor copii, ceea ce a condus la scăderea apelurilor test în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012 cu un procentaj de 16,15% faţă de anul 2011.
Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului sesizate la 116 111 a înregistrat o creştere de 43,62%(respectiv 135 de cazuri) faţă de anul 2011 cand s-au înregistrat 94 deastfel de situaţii; cu sprijinul asistenţilor sociali şi psihologilor organizaţiei au fost adoptate cele mai bune soluţii pentru stoparea abuzului şi înlăturarea efectelor negative produse de situaţia traumatizantă, iar cu sprijinul instituţiilor abilitate agresorii sunt condamnaţi pentru faptele săvârşite.
În perioada ianuarie – octombrie 2012, 3.635 dintre cazurile înregistrate au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate pe de o parte, iar pe de altă parte consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului. 45% dintre acestea au fost cazuri grave de abuz asupra copilului. Formele de abuz sesizate cel mai des au fost: 39,61% molestare fizică, 28,03% neglijare, 14,45% abuz emoţional si 9,00% abuz sexual asupra minorilor, exploatare prin muncă, tentative de suicid în rândul copiilor, privare de libertate, trafic de minori.
Starea emoţională a copiilor la începutul apelului a fost identificată de specialiştii Asociaţiei Telefonul Copilului astfel: 32,12% dintre copii simţeau tristeţea, 22,15% frustrarea şi depresia, 17,04% singurătatea, 14,72% apăsarea, 13,97% frica.Tristeţea şi singurătatea au fost identificate la copiii care au apelat116 111 din nevoia de comunicare, în timp ce frustrarea, depresia şi frica s-au manifestat în principal la copiii care fie aveau dificultăţi de relaţionare în familie, fie erau victimele violenţei în familie sau în unităţile de învăţământ.
Copiii accesează tot mai mult noile căi de comunicare din mediul online, ceea ce a condus la o creştere a cazurilor înregistrate cu un procentaj de 102,56% faţă de anul 2011 (316 cazuri înregistrate în acest an, faţă de 156 înregistrate anul trecut).
Cererile de ajutor sunt tot mai complexe şi mai numeroase, astfel Telefonul Copilului trebuie să-şi extindă atât infrastructura, cât şi echipa de specialişti pentru a putea prelua toate cererile de ajutor ale copiilor,iar acest lucru nu este posibil fără sprijinul tot mai multor susţinători.
„Kanal D se dedică pentru al doilea an cauzei copiilor aflaţi în dificultate, dar şi părinţilor care au nevoie de consiliere specializată. Numărul tot mai mare de apeluri către TelefonulCopilului şi cazurile extreme înregistrate ne determină să continuăm demersul astfel încât tot mai mulţi copii să ştie că oricând, acolo, la Telefonul Copilului este cineva care îi ascultă, îi înţelege, nu-i judecă şi găseşte soluţii pentru orice problemă. Avem speranţa că exemplul nostru va fi preluat şi de alte companii, care au resursele necesare pentru a asigura accesul oricărui copil aflat într-o situatie de risc la serviciul care îi este dedicat, Telefonul Copilului ”, a declarat Maria Popescu, Communication & PR Manager Kanal D.
„Înfiecare an eforturile noastre de a ajunge la câţi mai mulţi copii, de a-i ajuta sunt răsplătite prin numărul tot mai mare de cazuri rezolvate.Faptul că acei copii care au nevoie de ajutor ştiu să ne sune este motivaţia pentru a continua să mergem pe acest drum zi de zi. Fiecare copil merită să fie ajutat şi avem nevoie de susţinerea Dumneavoastră pentru a fi acolo, pentru ei, la linia 116 111 în fiecare zi, de la primul apel. Un apel ratat poate însemna o copilărie distrusă. Vrem să răspundem fiecărui apel. Pentru că un copil salvat este un copil fericit. Vă invităm astfel să deveniţi şi de această dată aliaţii copiilor fără copilărie, printr-o donaţie de 2 euro la numărul de SMS 8848!” a declarat Cătălina Florea, Director Executiv, Asociaţia Telefonul Copilului
Acesta este un nou bilanţ semnificativ care determină organizaţia noastră să meargă mai departe şi să găsească resursele necesare pentru a răspunde tuturor cererilor de ajutor semnalate.
Atât copii, cât şi vedete Kanal D vor fi şi în acest an ambasadorii maratonului tv „UN APEL PIERDUT, O COPILĂRIE PIERDUTĂ”, atât în studiourile Kanal D, cât şi în studiourile Europa FM, respectiv la locul de joacă Zorky’s Planet din AFI Palace Cotroceni – de unde vor avea loc transmisii live la data de 30 noiembrie 2012.
VedeteleKanal D: Simona Pătruleasa, Cristian Sabbagh, Silvia Ioniţă, Virgil Ianţu, Cristina Cioran, Paula Chirilă, Ernest, Gabriel Coveşeanu, Viorica Manole, Mădălin Ionescu, Oana Roman vor fi purtătorii de cuvânt ai tuturor copiilor care au nevoie de ajutor.
„Există prea mulţi copii care suferă de singurătate, neştiuţi de nimeni, care se simt neînţeleşi şi care nu au cu cine să vorbească despre problemele lor. De asemenea, există şi cazuri foarte dramatice, în care copiii suntameninţaţi, loviţi şi exploataţi. Multe întâmplări tragice ar putea fi evitate dacă victima sau martori ai abuzului ar apela la numărul de telefon 116 111. Este foarte important ca la acest număr să răspundă specialiştii de la Telefonul Copilului încă de la primul apel, astfel încât cazurile să poată fi preluate şi să nu se ajungă la consecinţe dezastruoase”, a declarat Cristina Cioran.
„La Telefonul Copilului 116 111 răspund asistenţi sociali, psihologi, oameni pregătiţisă se intervină corect în situaţii dintre cele mai delicate. Există copii care sună la acest număr din simplul motiv că nu au cu cine să vorbească, copii cărora nu li se acordă timp. Dar sună la Telefonul Copilului şi micuţi maltrataţi sau aflaţi în pragul sinuciderii, pentru care este vitală o intervenţie foarte rapidă. Avem nevoie de sprijinul vostru pentru ca toţi copiii care au nevoie de ajutor să găsească un răspuns la celălalt capăt al firului. Printr-un SMS la 8848 putem schimba în bine viaţa copiilor noştri”, a declarat Simona Pătruleasa.
Postul de radio Europa FM s-a alăturat campaniei “Un apel pierdut, o copilărie pierdută”, iar ambasadorii acestei cauze vor fi George Zafiu şi Vlad Petreanu – realizatorii emisiunii Deşteptarea, alături de Radu Constantinescu, pe care îl puteţi asculta în fiecare zi în emisiunea “Drum cu Prioritate”.
„Toţi copiii au dreptul la o copilărie fericită. Au dreptul să fie, într-adevăr, copii. Din păcate, nu întotdeauna au parte de o casă primitoare, de o familie care să-i întâmpine cu braţele deschise. Existăcopii abuzaţi, copii pentru care cuvântul ”copilărie” practic nu pare să se fi inventat. Ei au nevoie de ajutorul nostru. De aceea am vrut să mă alătur acestei campanii. Existenţa acestei linii – Telefonul Copilului 116 111 – le poate schimba viaţa, iar noi suntem datori să-i ajutăm”, a declarat George Zafiu.
Mulţumim partenerilor care s-au alăturat demersului nostru: Libertatea, Libertatea pentru femei, AFI Palace Cotroceni, Zorky’s Planet, RATB, Crazy Deal.
Contăm şi în cazul acestei campanii pe sprijinul reprezentanţilor mass media şi le mulţumim tuturor pentru asigurarea constantă a vizibilităţii numărului 116 111 în rândul copiilor şi părinţilor, ceea ce a facilitat tratarea cât mai multor cazuri de încalcare a drepturilor copilului.
Despre Asociaţia Telefonul Copilului
Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, activă în domeniul protecţiei drepturilor copilului. 7 zile din 7, întreorele 08.00-00.00, Asociaţia Telefonul Copilului răspunde copiilor şi părinţilor la linia de asistenţă gratuită, unică la nivel european, 116 111, specializată în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Apelul este gratuit, oferit de Romtelecom şi Cosmote. Pentru informaţii detaliate legate de Asociaţia Telefonul Copilului şi activitatea acesteia, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 021 413 00 11 / 0740 111 468, adresa de e-mail telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau să accesaţi website-ul organizaţiei www.telefonulcopilului.ro.
Despre Kanal D
Kanal D Romania este parte din Dogan Media International – subsidiara grupului Dogan Yayin Holding (DYH), lider pe piaţa de media în Turcia. DYH are în portofoliul său cele mai importante publicatii din Turcia, printre care „Milliyet” şi „Fanatik”, 7 posturi TV (printre care Kanal Dşi CNN Turk), staţii radio şi case de producţie audio, video şi print. In anul 2011, Kanal D s-a pozitionat pe locul trei in topul televiziunilor din Romania. www.kanald.ro