Într-un articol anterior s-a vorbit despre FOMO – fear of missing out, în contextul în care rețelele de socializare personifică acest fenomen și ne fac să ne simțim mai puțin în contact cu propria persoană și mai dornici de gratificație instantă.
Pe fondul pandemiei COVID, acest sentiment de teamă de a nu pierde ce se petrece în lume poate fi mult mai accentuat, mai ales când descoperim toate lucrurile pe care le fac și le postează prietenii noștri pe social media.
JOMO sau the joy of missing out (bucuria de a pierde) este antidotul lui FOMO si înseamnă a fi prezent și mulțumit cu ce ai și unde ești în viață chiar acum, să nu te compari cu ceilalți și să iei o pauză de la ”ar trebui” și ”vreau”.
JOMO te invită să uiți de teama de a fi în afara ”buclei”, să nu te mai întrebi la fiecare 5 minute ce se întâmplă afară dacă nu are un impact asupra ta. Într-adevăr, întotdeauna va fi ceva mai bun de făcut, dar important este să acceptăm acest lucru și să putem vedea că există mereu ceva de care să ne bucurăm în fiecare situație în care ne aflăm.
Iar într-o perioadă în care noi restricții au fost puse în aplicare, este important să găsim resursele să ne bucurăm de această pierdere.
Mai jos poți găsi câteva modalități prin care poți face asta:
1. Fii atent cu timpul tău: programează lucruri care sunt importante pentru tine, fă din timpul tău o prioritate în loc fie folosit să te gândești ce au făcut alte persoane pe social media.
2. Dă-ți voie să trăiești în prezent: dacă ai o zi mai grea, fii blând cu tine și încearcă o rutină relaxantă, spre exemplu. Dacă ai o zi foarte bună, atunci ia-ți un moment pentru a sărbători. Dacă simți că ești într-o concurență constantă cu cineva pe rețelele de socializare, atunci reevaluează de ce te simți așa.
3. Ia o pauză de la tehnologie: dezabonează-te de la conturile de pe rețelele de socializare și anulează urmărirea persoanelor care îți declanșează FOMO sau îți provoacă orice tip de negativitate. Setează limite zilnice pentru cât timp poți petrece pe social media sau șterge anumite aplicații de social media de pe telefon.
4. Exersează să spui „Nu”: Uneori, a spune „nu” este cel mai bun mod de iubire de sine. Chiar dacă dorești să ajuți pe cineva, dar simți că va avea un impact negativ asupra ta, spuneți „nu”, pentru a te proteja. De asemenea, uneori, a spune ”nu” ne ajută să ne încărcăm mai bine bateriile pentru ceea ce urmează.
5. Experimentează viața reală (nu viața pe social media): JOMO îți permite să ai mai mult timp liber, eliminând timpul pierdut petrecut derulând pe rețelele sociale. În locul acestuia, poți încerca lucruri care îți fac plăcere.
6. Redu viteza: fă-ți timp să te gândești înainte de a vorbi, să îmbrățișezi liniștea. În ziua de azi, când totul se petrece foarte repede și parcă nu mai avem răbdare, încetinirea ne poate crește creativitatea, pe care o putem folosi în diverse proiecte productive din viața noastră.
7. Încurajează spontaneitatea: JOMO nu înseamnă să fii pustnic și să renunți la viața socială, ci să fim în contact cu propria persoană, iar asta uneori implică puțină spontaneitate și să facem ce ne dictează intuiția/inima și mai puțin ce ar trebui să facem pentru că așa a postat cineva pe social media.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.