Cel mai adesea, Horia Ghibuțiu se recomandă ca fiind ziarist, însă este și cronicar sportiv, producătorul Morning Glory de la Rock FM și autorul unor povestiri pe care le puteți citi în volumul „În timp ce tu dormeai”, recent apărut pe piață. Cu o carieră jurnalistică începută la 15 ani cu cronici sportive, Horia Ghibuțiu ne oferă câteva bucăți de viață de om în slujba cuvintelor.
Cum ai ales jurnalismul? De ce?
De fapt, jurnalismul m-a ales pe mine, pentru că, așa cum am povestit în cartea „#ÎnTimpCeTuDormeai”, am simțit impulsul de a scrie o revistă cap-coadă încă din adolescență. În perioada aceea, pasiunea pentru fotbal, dar și pentru cărțile care tratau fenomenul sportiv, mai cu seamă cultura și civilizația sportului, m-au făcut să scriu cronici, pentru mine, ca și cum aș fi lucrat la o publicație. În 1984, de exemplu, la 15 ani, am scris cronicile tuturor meciurilor de la Campionatul European de fotbal din Franța, uitându-mă la televizor. Așa că, atunci când am ajuns, în 1990, la un ziar, părea că știu ce am de făcut și eram uimit că poți câștiga bani dintr-o pasiune. Evident, nu știam mare lucru. Măcar aveam decența de a recunoaște că nu mă pricep la nimic, dar că îmi place fotbalul. În următorii 30 de ani, am scris cam despre orice, am condus publicații generale și de nișă, spunându-mi la fiecare provocare nouă că, până vor veni cei buni să se ocupe de asta, hai s-o facem noi.
Anul trecut, cand sarbatoream Centenarul Marii Uniri, a aparut initiativa ta de #100DeRomâniCareMăInspiră, iar intr-un interviu declarai ca punctul comun al portretelor creionate de tine sunt oamenii care fac bine.
Cum definești binele?
Willima Shakespeare, autorul meu favorit, a dat o definiție mult mai bună decât mi-ar ieși mie: nu există nici bine, nici rău, doar gândirea le face astfel. Binele, din punctul meu de vedere, e unul dintre motivele pentru care mă trezesc în fiecare dimineață: să-l fac, să-l primesc, să-l admir la alții. Oricât ar suna de banal, e reconfortant să descopăr binele, chiar când nu triumfă definitiv, ca în ficțiunile cu happy-end.
În unul dintre articolele tale de pe blog povestești o întâmplare de la școală cu una dintre profesoare care te-a jignit, însă mi-a atras atenția un alt aspect: faptul că scriai urât. Când și cum a încetat să mai fie o problemă pentru tine scrisul urât?
Aș spune că momentul în care caligrafia nu mi-a mai făcut probleme – căci sunt oameni care scriu frumos, iar alții care scriu cum pot și ei, mă număr printre ultimii, nu poți să fi bun la toate, e un plan prea vast! – a fost cel în care tehnologia ne-a invadat viețile, iar scrisul de mână a devenit tot mai rar. Am fost mulți ani atât de inhibat de scrisul meu urât încât am început să „desenez”, deși nici la asta n-am pic de talent, litere de tipar, măcar să se înțeleagă ce scriam. Chiar dacă azi e tot mai puțin folosit, cred că un scris frumos creează o impresie bună despre autor, ba chiar spune despre acesta mai multe lucruri decât ar vrea.
Pentru că ești și scriitor, te rugăm să ne recomanzi o carte pe care o consideri universal valabilă atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Sunt onorat, dar cred că devii scriitor după ce ai publicat mai mult de o carte, deși aceasta a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor pentru Debut (mi se pare foarte ironic faptul că nominalizarea a venit când împlinisem 50 de primăveri). Sunt sute de cărți pe care le-aș recomanda, însă acum în vine în minte o carte de povești a lui Hans Christian Andersen, poate și trebuie citit la orice vârstă, mai preciz povestea „Mica sirenă”, care începe așa: „Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei”.
Povestește-ne o întâmplare fericită din timpul școlii. Cum te-a ajutat în viitor?
Găsesc că au fost fericite toate întâlnirile cu profesoare care mi-au schimbat viața, deschizându-mi perspective minunate. Sunt ceea ce sunt datorită unor intelectuale de marcă pe care le-am întâlnit ca elev și cărora le mulțumesc și azi pentru că mi-au antrenat respectul pentru limba și literatura română, aidoma pentru limba și literatura engleză. Ca să înțeleagă puștimea de azi de ce sunt importante aceste lucruri – și va înțelege, pentru că oricine are bunici ale căror vorbe le va prețui ulterior – bunica obișnuia să spună „câte limbi cunoști, de-atâtea ori ești om”. Nu se înșela niciodată.
Ai avut momente dificile în timpul școlii (bullying, stres)? Cum le-ai depășit?
Da, am avut episoade de bullying în școala generală, cred că se întâmplă peste tot, din păcate, indiferent de mediu sau de gradul de civilizație. În cazul meu, s-au rezolvat de la sine, dar cu mintea de azi, susțin că orice acțiune agresivă trebuie reclamată imediat și e nevoie să se ceară ajutorul fără sfială. Doar problemele neenunțate nu există.
De ce este importantă educația?
Importanța educației derivă din formare și din dezvoltare. Cred că toți vrem să facem ceea ce vrem, să trăim mai bine, să câștigăm suficient. Educația ne facilitează toat aceste dorințe.
De ce ar trebui să își continue un tânăr din ziua de azi studiile?
Cunosc destule cazuri de autodidacți și, deopotrivă, suficiente cazuri de persoane care au reușit în viață fără să-și fi terminat studiile. Însă toate aceste situații sunt excepții. Absolvirea studiilor, măcar a celor medii, cred că e esențială în acest ev. Aș compara școala cu sistemul capitalist: nu e perfectă, dar alta mai bună nu aveam.
Cum se pot evidenția tinerii talentați astăzi? Crezi în vreo formulă de succes?
Ca și ieri, ca și mâine, tineri de azi care au talent se evidențiază pur și simplu. Firește, depinde mai ales de ei ce vor face cu talentul lor. Ca să îți dau un exemplu, în primii ani de școală am fost atât de lăudat pentru o anumite calitate încât m-am culcat pe-o ureche și, în loc să acumulez alte noțiuni, m-am crezut mult prea bun în domeniu. Până când n-am întâlnit o profesoară care m-a readus cu picioarele pe pământ, am persistat în ifose. Am greșit.
Daca ai intrebari, discuta cu un adult de incredere sau suna la 116111 sau scrie-ne la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
