5 motive pentru a începe un jurnal

Categorie COPII|Traieste frumos
|

Cu atât de multă tehnologie în jurul nostru și o conectare permanentă la viața online, un jurnal nu sună chiar de actualitate. Însă a ține un jurnal, mai ales când te confrunți cu mai multe proiecte și situații, te poate ajuta să vezi lucruri altfel.

Cei mai mulți dintre specialiști menționează că cel mai mare beneficiu al unui jurnal este că te ajută să-ți limpezești gândurile. Ani de zile de documentare, atât din partea jurnaliștilor cât și a scriitorilor au dus la concluzia că scrisul nu este doar un mijloc de a capta gândurile care ți se plimbă prin minte, ci și un mijloc prin care ideile se formează și se interconectează între ele atunci când sunt puse pe hârtie.

1.Unul dintre cele mai importante motive pentru a începe un jurnal este că scrisul expresiv, adică transcrierea gândurilor și emoțiilor, reduce stresul și îi face pe oameni mai fericiți.

2.Un jurnal poate fi și un instrument pentru a-ți nota lucrurile cele mai importante de făcut, obiectivele pe termen mediu și lung, dar și o metodă de a priorizita ceea ce ai de făcut.

3.Există exerciții de scriere creativă care menționează că a nota ideile și gândurile care îți trec prin cap în fiecare zi, timp de 15 minute, te ajută să devii mai creativ, eliberând astfel capul de gânduri inutile și astfel ajutând mintea să creeze lucruri de valoare.

4.Rostul unui jurnal este să vorbești liber despre ceea ce trăiești și experimentezi, astfel încât să te eliberezi de gânduri. Scrisul într-un jurnal poate deveni un scenariu al propriei noastre vieți, pe care o povestim în scris, menționând cu frecvența pe care ne-o dorim, momentele importante din viața noastră. S-ar putea ca peste timp, să devină idei valoroase sau doar amintiri păstrate în scris. Fără ajutorul unui jurnal, momentele deosebite, experiențele și emoțiile extraordinare vor fi lăsate undeva într-un sertar al minții noastre, iar cele mai multe se vor pierde în uitare.

5.Simplul fapt al notării gândurilor pe hârtie ne ajută să ne analizăm acțiunile cu mai multă obiectivitate. Scrisul încetinește fluxul informațiilor, pentru că scriem mai încet decât gândim, permițându-ne să reflectăm și să analizăm experiențele prin care am trecut.

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.