Copiii care suferă din cauza bullyingului ar trebui să se gândească la faptul că sunt speciali, iar acest lucru îi determină pe alții să îi agreseze verbal sau fizic, afirmă Alec Blenche, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de cărți pentru copii, cele mai cunoscute fiind cele din seria cu personajul Erus.
Află din acest interviu cum a trecut scriitorul de la studii de drept la muzică și cărți pentru copii, cum a fost creată prima carte cu Erus, ce înseamnă educația pentru el, de ce crede că unii copii recurg la bullying și cum decurge o zi din viața familiei sale.
Cine este Alec Blenche?
Sunt născut pe 5 martie 1977, a doua zi după marele cutremur din 1977. Îmi place să glumesc că s-a cutremurat pământul când m-am născut eu. Mi-am petrecut cam trei sferturi din viață visând și un sfert din viață treaz. Adică m-am trezit acum vreo zece ani, când lucrurile din viața mea au luat o întorsătură neașteptată și a trebuit să deschid ochii mari ca să-mi dau seama ce se întâmplă și s-o iau de la început. Practic, să mă trezesc. Pentru că navigam, cum fac majoritatea oamenilor, în necunoscut, ghidându-mă după ce fac ceilalți și încercând să mă integrez.
Am urmat Facultatea de Drept și apoi un Masterat în Drept Maritim. Lucram în port, cu șanse mari de a avea o carieră interesantă în domeniul ăsta, dar am renunțat la tot și m-am apucat să studiez muzica. La 33 de ani eram cel mai bătrân sau printre cei mai în vârstă studenți la Pedagogie Muzicală. Muzica a fost mereu o pasiune pentru mine. Și de atunci am început să mă descopăr. Am studiat muzica, mi-a plăcut foarte mult, m-a ajutat foarte mult și în procesul de vindecare pentru că aveam multe lucruri de vindecat. După aceea, am întâlnit-o pe soția mea, pe Ana. Am început împreună proiectul “Viata în verde viu” (https://viataverdeviu.ro/), ea fiind programator. Ana a făcut toată partea tehnică, eu am creat partea de conținut. La început a fost un hobby. Legat de stilul nostru de viață, tot atunci a devenit mai sănătos, zic eu, cu atenție mai mare la ceea ce mâncăm, la ceea ce gândim. Creând conținut pentru site am început să învăț multe lucruri din domeniul nutriției. Toate acestea m-au dus într-o altă mare aventură, am câștigat o bursă la Institutul Hippocrates din Statele Unite. Am fost și am studiat acolo. Și, încet, încet, siteul nostru Viataverdeviu.ro a ajuns un site foarte mare și foarte important. Am făcut tabere de nutriție, de gătit, ateliere cu foarte mulți oameni.
După ce a venit și fetița noastră, Emma, care acum are șapte ani, m-am gândit la ce a constat succesul pe care l-am avut în toate activitățile pe care le-am făcut și mi-am dat seama că aproape întotdeauna le-am realizat nu pentru mine, ci pentru ceilalți. Mi-a plăcut să fac din profesia mea o unealtă prin care să-i ajut pe ceilalți. Am făcut taberele ca să-i ajut pe cei care aveau nevoie să învețe să mănânce sănătos, site-ul, la fel. Am scris cărți pentru copii ca să-i ajut să învețe niște valori importante pentru dezvoltarea și viața lor și am avut succes.
La un moment dat, în timp ce aveam activitățile pe partea de site și alimentație, mi-am dorit foarte mult să-mi fac un program de voluntariat pentru școală, să-i învăț pe copii să mănânce sănătos. Și, cu ajutorul unor oameni drăguți, am pornit acest proiect în Constanța, în școala în care eu învățasem. Am fost primiți foarte bine, am luat patru clase, clasa a III-a, a IV-a, clasa a II-a și a VII-a. Iar în tot procesul acesta de a încerca să-i ajut pe copii mi-am dat seama că, pentru ca ei sa te asculte, trebuie să vorbești pe limba lor. Și limba lor e povestea. Sunt sătui de scrierea pe tablă și de explicații. Nu reușeam să mă conectez cu ei. Și, într-o zi, pur și simplu am scris o poveste în care am inserat elemente de alimente, de sănătate. Au fost atât de încântați încât am zis: ”Asta-i cheia!”. Mi-aduc aminte și acum foarte clar: mă duceam de două ori pe săptămână la ei și cam cu jumătate de oră înainte să plec, pentru că școala era aproape de mine, mai scriam un capitol din poveste. Și mă așteptau în curtea școlii. Strigau după mine: ”Domnul Verdeviu, Domnul Verdeviu!”. Și de abia așteptau, era ca un roman foileton, abia așteptau să afle ce s-a mai întâmplat în poveste.
Dar povestea era de atunci cu personajul Erus sau el a apărut mai târziu?
Da, era de la început cu Erus. Povestea a devenit până la urmă prima carte cu Erus pe care am scris-o.
Erus și Valea Răbdării. Și, practic, capitolele pe care noi le citim acum copiilor au fost scrise atunci?
Da, exact. Au fost scrise atunci, iar sfârșitul l-am făcut împreună cu copiii. Am strâns copiii care erau cei mai interesați de activitate, i-am strâns într-o clasă, i-am împărțit pe patru categorii și le-am zis ca fiecare să facă o variantă originală. Au avut variante foarte interesante și, la sfârșit, am luat câte ceva din fiecare variantă și am făcut sfârșitul cărții. S-a încununat foarte frumos activitatea pe care am avut-o cu ei, o activitate care a durat un an școlar.
După aceea n-am mai continuat proiectul. S-a născut si fetița noastră și n-am mai avut așa mult timp. Și cântecele din carte le-am scris tot atunci, cântam cu ei. Nu doar am citit din carte, am explorat fiecare lucru din carte și am extins cu elemente noi, făcusem niște cartonașe cu figurine, cu personajele, jocuri, cântece.
Dar e o schimbare foarte mare de la ce-mi povesteai la început. De la studii în drept, iar, mai târziu, la cantat la școală despre Pac și Mac care mănâncă spanac. Te-ai fi așteptat vreodată să apară schimbarea aceasta?
Dacă mă gândeam conștient, nu mă așteptam. Dar, undeva în mine, nutrea nevoia asta pentru că am fost un copil sensibil și cu aplecare în zona artistică. Dar, așa cum au fost generațiile noastre care au studiat în comunism marxismul, era totul presetat. Și acum este, dar nu ca atunci. Tata a fost șef mecanic, a navigat, era clar că eu trebuia să fiu navigator. Din start s-a obturat orice canal care m-ar fi dus în altă parte și am fost programat: Liceul de Marină etc. La un moment dat, părinții și-au dat seama că eram prea timid și sensibil să mă duc să stau pe mare și au zis: “Bine, atunci te faci avocat.” Pe principiul: „Fă-te avocat, Săndele, termopane, termopane”. Și mi-a zis tata- eram în anii ’90- ca vor fi foarte mulți hoți în țara asta și toată lumea va avea nevoie de un avocat: “Așa că te faci avocat”.
Și mama ta?
Mama era apropiată de mine, dar ei trăiseră perioada aceea de restriște și asta își dorește orice părinte: copilul lui să nu sufere așa cum a suferit el. Dar, ce n-au înțeles ei sau ce nu înțeleg mulți părinți este că fiecare copil este un om separat de părinții lui, are un destin propriu pe care și-l creează singur și are aptitudini și daruri unice. Și pe drumul lui, chiar dacă ajunge să nu sufere material, o să sufere emoțional pentru că el nu face ceea ce trebuie să facă. Așa eram și eu, nu făceam ceea ce trebuia să fac. Trebuia să fac ceea ce fac acum și sunt printre oamenii fericiți care, chiar dacă mai tărziu, și-au găsit vocația și au reușit să facă o carieră din asta. Asta mi se pare extraordinar. Acum, spre exemplu, am o noua pasiune: grădinăritul. Îmi place așa de mult! Sunt pasionat la maxim! Acum că toată lumea stă în casă, eu stau în casă și studiez grădinăritul. Cred că în vreo 10 ani o să ne întoarcem cu toții la grădinărit. Ne întoarcem la rădăcini, trebuie să ne întoarcem înapoi. Acum e un semnal de alarmă. Majoritatea oamenilor stau acum în casă și se uită la filme și continuă să trăiască cum trăiau și înainte în speranța în care ”hai că trece și o să ne revenim cum am fost”. Dacă revenim la cum am fost, n-am învățat nimic din toată povestea asta.
Pentru unii perioada aceasta va aduce o schimbare în conștiință și vor face un salt. E o vorbă care zice că schimbarea vine atunci când durerea de a rămâne la fel este mai mare decât durerea de a te schimba. Pentru că transformarea, schimbarea presupune durere, n-ai cum să te transformi așa, te-ai trezit dimineața și ești alt om. Cum e la naștere, e cu durere. Și atunci când durerea de a rămâne la fel este mai mare decât durerea de a te schimba atunci reușești să te schimbi.
Ce-ai vrea să rețină copiii, chiar și adolescenții din cărțile tale, de la tine?
În primul rând, vreau să rețină că fiecare dintre noi e stăpân pe viața lui și fiecare dintre noi este un supererou, dacă își dorește să fie asta.
Copiii de azi sunt învățați să creadă în supereroi care se nasc peste noapte și care au superputeri fantastice- Superman, Spiderman, Batman – când ei sunt niște supereroi dacă fac niște lucruri foarte simple, fiecare. Așa cum este Erus. Vreau să rețină că fiecare dintre ei este Erus. Fiecare este acest copil care trece printr-o transformare, printr-o călătorie inițiatică în care el se transformă și înțelege cam care este locul lui. Vreau să rețină că fiecare dintre noi este o piesă din acest puzzle universal și fiecare dintre noi are rolul lui de jucat. Joacă un rol foarte important în aducerea lumii în echilibru, așa cum se întâmplă și în cartea cu Erus. Revenirea la lumea bună. Fiecare dintre noi e special și puternic, mai ales acei copilași care sunt defavorizați, care n-au avut suportul și susținerea, măcar materială, a unor părinți. Mai ales ei trebuie să creadă. Fiecare dintre ei este special și fiecare poate să trăiască intens viața și să-i ajute pe alții. Asta este condiția de bază: ceea ce fac să-i ajute pe alții. În momentul în care te gândești la cum îți este ție bine, să te ajuți pe tine, poți să reușești până la un punct, apoi o să eșuezi. Și pe fetița mea, când vorbesc cu ea despre ce meserie o să aibă când o să fie mare, o întreb: ”Cum îi ajută asta și pe alții?”. Și încercăm să găsim răspunsul. Ea acum își dorește vreo cinci-șase meserii. Orice meserie îi ajută și pe alții. Întrebarea e dacă o faci pentru tine sau o faci pentru restul.
Aș vrea să mai rețină lucrurile legate de natură. Cred că se potrivește foarte mult seria de cărți cu ceea ce se întâmplă acum. Să devenim mai conștienți, mai respectuoși, să nu ne mai credem atât de superiori. Secretul vieții e în natură, nu în altă parte.
Alec, de ce crezi că este importantă educația? Și ce înseamnă educația pentru tineri? Pentru că tu, prin cărțile tale și prin proiectele pe care le desfășori, ai o parte importantă în zona de educație.
În primul rând, pentru mine, o poveste scrisă care nu te învață nimic e o poveste nereușită. Poveștile, de-a lungul timpului, au fost scrise tocmai pentru asta: ca să ducă mai departe o învățătură, să dea un exemplu, să te ajute să evoluezi, să înveți ceva. Din start, când am pornit să scriu, am zis că nu o să scriu niciodată o poveste doar ca să scriu o poveste. Orice poveste de a mea trebuie să aibă o învățătură în spate.
Se știe foarte clar că o națiune sănătoasă are două elemente de bază: sănătatea și educația. O țară care investește în sănătate și în educație este o țară în echilibru și cu priorități foarte clare.
Partea de educație pentru copii este cel mai important lucru, este baza. E mai important decât hainele, mâncarea și alte activități. Educație înseamnă, în primul rând, să înțelegi copilul, să-l observi în mediul lui, să-l înveți să trăiască după niște conduite morale, spirituale, acestea să fie la bază. Pentru mine, un copil care crește cu niște valori spirituale, morale, de genul virtuți morale, să fie generos, răbdător, iubitor, recunoscător, să aibă compasiune față de animale, să iubească natura, un astfel de copil este deja un membru extrem de valoros al oricărei comunități. Dacă am crește o generație de astfel de copii n-am mai avea nevoie de legi. Deci nu ar mai fi nevoie de poliție, n-ar mai exista oameni care să fure, să mintă. Noi suntem, practic, o societate în care ai nevoie să pedepsești omul ca să facă ce este bine.
Din fericire, în ultima vreme, tot mai mulți oameni militează către o educație bazată pe alte valori și altă structură. Și noi am optat să facem școala acasă cu fetița noastră si este mult mai bine. În momentul ăsta toată lumea face școala acasă, toți copiii sunt acasă, nu mai râde nimeni de oameni ca noi, oameni care au optat de mult pentru această formă.
Cred că cel mai frumos lucru pentru un om este că nu încetează niciodată să învețe. Omul are o foame și o putere foarte mare de a învăța întruna și de a descoperi. În momentul în care înțelegi că niciodată nu știi îndeajuns, o să-ți dai seama câte lucruri poți să înveți. Și totul pleacă din copilărie. Cu cât accepți și înțelegi lucrul acesta mai devreme, cu atât o să ai o viață mai frumoasă. Orice formă de educație, orice formă care te ajută să înveți lucruri este bună.
Ai avut momente mai dificile când erai copil sau adolescent? (la școală sau acasă, bullying, competiție prea mare). Cum ai trecut peste?
Am avut mai multe momente dificile pentru că eram visător și nu eram atent. Mai ales la școală nu reușeam să fiu atent la ore, de multe ori mă surprindea profesoara sau învățătoarea că mă uitam pe geam, mă uitam cum cădeau frunzele din copaci și chestii de genul acesta. Și fiind mai sensibil și mai neatent eram țintă de bullying a școlii. Aveam și părul roșu, eram înalt, slab și visător. Eram prada preferată pentru orice copil. Până la urmă și copiii aceștia care fac bullying sunt copii care nu sunt iubiți, niște copii cărora nu li se acordă atenție și ei caută să-și producă această afecțiune, iubire, atenție prin violență. Își caută în altă parte vindecarea. Și am avut destule momente în care mi-a fost frică, în care am fost lovit, fugărit, jignit, batjocorit și m-a durut. N-am avut niciodată tăria să mă apăr, dar poate că mai bine am făcut pentru că nu trebuie să interacționezi foarte mult cu astfel de oameni. Trebuie să-ți vezi de ale tale și lucrurile vor trece. În momentul în care rispotezi poate fi și mai rău. Și mi-a trecut, nu m-am mai gândit, dar atunci știu că a fost destul de greu. Din fericire, s-au mai schimbat lucrurile în ziua de astăzi și nu prea se mai permit unele lucruri de genul acesta în școli, dar știu că în continuare sunt copii care suferă. Dar acești copii care suferă ar trebui să se gândească mereu că sunt speciali. De aceea se iau de ei, pentru că ei sunt speciali. Așa cum eram și eu și așa cum suntem cu toții speciali. Dar ei au ceva aparte.
Cum se derulează o zi din viața voastră în perioada aceasta în care trebuie să stăm cât mai mult pe lângă casă. Cum rezistați?
În primul rând, noi ne vedem de viața noastră în continuare. Pentru noi nu este o mare schimbare pentru că noi oricum facem homeschooling. Ce este interesant este faptul că nu mai putem să mergem la cumpărături chiar când vrem noi și așa punem valoare mai mare pe ceea ce avem. De exemplu, eu am început să folosesc în curte tot mai mult resursele pe care le am, chiar dacă pe unele, altădată, le-aș fi aruncat. Am construit niște lucruri din lemne pe care le-aș fi pus pe foc. Acum le-am șlefuit, am refolosit cuiele. Despre multe lucruri pe care n-aș fi pus preț am înțeles că totuși au valoare. Și o să mă ajute mult lucrul acesta în continuare pentru că ține foarte mult de ciclurile naturii. Natura nu lasă gunoaie în urma ei. Oamenii fac gunoaie. În momentul în care folosești ceva și apoi îl reciclezi, îl refolosești și-i dai o importanță în ecosistemul tău, acolo unde e casa ta, e foarte important. Orice lucru, de la o sticlă, de la o conservă pe care o dai la câini, până la un PET vechi, poți să-l refolosești, poți să-i dai o valoare aparte. În rest, noi nu ne uităm la televizor. Avem televizor, dar nu avem cablu TV suntem la curent cu gravitatea a ceea ce se întâmplă. Dar și gravitatea asta e dată de mass-media. Știm care este pulsul în lume, dar n-am nevoie să-mi readucă aminte cineva cât este de rău. Pentru că mult mai grav decât virusul este să intri în panică. În legătură cu părinții, cu familia, ne sunăm, încercăm să facem tot felul de activități, să ne bucurăm de zilele astea. Nouă ne place mult să jucăm board games, avem tot felul de jocuri. Bineînțeles, acum jocul preferat este tot cu zei, Grecia Antică. Noi învățăm odată cu Ema. Dar e ca și cum nu ar fi copilul tău, este ca și cum ar fi un prieten foarte bun cu care petreci timpul.
Aș vrea să recomanzi o carte pentru elevi, copii spre adolescenți, dar și pentru adulți.
Pentru adulți, din start o să recomand ”Un pământ nou” de Eckhart Tolle. Este o carte care se potrivește foarte bine cu ceea ce se întâmplă acum și cu nevoia asta de a ne trezi și a ne regăsi. Iar pentru copii, orice carte care îi transportă într-o lume unde ei și-ar dori să fie și orice carte care îi face să înțeleagă că viața este magică și frumoasă și că fiecare dintre noi are putere să-și facă viața așa cum dorește, e binevenită. Orice carte care încurajează non-valorile, agresivitatea, genul ăsta de cărți aș prefera să nu le citească nimeni pentru că nu sunt deloc un reper. Iar copiii sunt ca niște bureți și copiază foarte multe comportamente. Și acesta este un alt motiv pentru care am dorit ca Ema să nu meargă la o școală publică. Multe încurajează violența, ideea de clanuri, de găști, de competiție. Eu prefer cărțile- și așa am scris și eu- în care există cooperare, în care există non-violență, în care este iubire.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
