Copiii care învață bine, chiar dacă provin din familii modeste, fără posibilități, pot fi cel puțin egali în viață cu cei care au părinți milionari, crede Alex Donovici, jurnalist cu 22 de ani de experiență la Pro TV și autor al seriei de cărți pentru copii “Aventurile lui Țup” .
Află care este povestea lui Alex Donovici, cum a început să scrie povești pentru copii și care sunt sfaturile lui pentru a trece mai ușor peste perioada pandemiei de Coronavirus.
Cine este Alex Donovici?
Sunt din Deva, am terminat liceul la specializarea de Matematică- Fizică tot în Deva și am urmat Facultatea de Jurnalism- Engleza la Timișoara. Din 1998 lucrez la Știrile Pro TV, unde am trecut prin toate funcțiile: de la reporter de probă la Pro TV Deva, editor, editor și producator. În 2000 am fost chemat la București, unde am fost redactor al secției “Corespondenți” – mai exact preluam textele colegilor din stațiile Pro TV și le îmbunătățeam. Apoi am fost promovat ca șef al secției “Corespondenți” pentru ca ulterior să devin ceea ce înainte se numea secretar general de redacție, iar acum se numește Head of Newsdesk. Este, de fapt, funcția de coordonator editorial al Știrilor Pro TV, funcție pe care o împart cu un coleg. Facem cu schimbul pentru că sunt zile lungi de muncă, de dimineața până seara și astfel ne completăm reciproc. Suntem doi pe aceeași funcție.
Copilăria mea nu a fost foarte tristă, dar nici foarte fericită. Ca mulți alți copii, am trecut prin divorțul părinților. Dar eram foarte mic la acel moment, aveam doi ani. Tatăl meu a plecat la București, iar noi am rămas cu mama. Am trăit aproximativ doi-trei ani la bunici, iar acest fapt a însemnat foarte mult pentru mine în acea perioadă. Bunicii din partea mamei m-au iubit foarte mult, iar eu, la rândul meu, i-am iubit foarte mult. Am amintiri foarte frumoase din orășelul Dumbrăveni din județul Sibiu, locul în care mi-am petrecut primii ani ai copilăriei. Tatăl vitreg, cel cu care s-a recăsătorit mama, nu a fost nici tatăl și nici soțul ideal. El nu avea o problemă cu noi în mod special, avea mai degrabă o problemă cu el. Și el fusese un copil abandonat, a fost găsit de părinții lui lângă o cale ferată, si, cu siguranță, acest fapt l-a marcat. I-a creat niște probleme care s-au răsfrânt și asupra celor din jurul lui. Și s-a întâmplat asta pentru ca atunci când a fost nevoie să îi fie cineva alături, să îl înțeleagă, să îl ajute și să-l îndrume, acea persoană nu a fost.
Era ceva anume care îți plăcea când erai copil sau adolescent și care apoi te-a influențat în carieră?
Am citit foarte, foarte mult când eram copil. Mult mai mult decât citesc acum. Am început să citesc când aveam în jur de cinci ani, chiar înainte de cinci ani. Poate că acum este ceva normal, dar în anii ’80 nu foarte mulți făceau acest lucru. Iar în acei ani nu existau foarte multe povești pentru copii, în afară de bine-cunoscutele serii “Povești nemuritoare” și “Biblioteca pentru toți”. Cred ca destul de repede am parcurs și cărți mai grele, cărți pentru vârste mai mari, dar îmi plăcea foarte mult să citesc. Oricum, foarte multe nu prea avem de făcut atunci. Ne jucam foarte mult afară, aveam prieteni mulți, construiam jucării, inventam jocuri foarte multe, socializarea era ceea ce trebuia să fie. Nu aveam programe la televizor, nu aveam jocuri pe calculator, video, satelit, nu aveam nimic. Dar am avut o copilărie plină, adevărată, o copilărie cu multă joacă și mulți copii. Un moment special era seara când ascultam multe povești la pick-up, acele povești care erau pe plăci de vinil. Erau povești cu muzică frumoasă, povești foarte bine montate. Poate nu erau zile foarte liniștite, dar seara, când ajungeam în pat cu fratele meu Vlad, ne puneam câte o poveste, stingeam lumina și, cumva, totul dispărea, intram într-o lume nouă și adormeam liniștiți. Adormeam fermecați.
Cum ai trecut de la televiziune la cărți și povești pentru copii?
Eu nu aș fi existat ca autor și scriitor dacă nu era Cristina, soția mea, pentru că ea a scris primele povești. Însă nouă nu ne place să ne numim autori și scriitori pentru că nu suntem. Suntem pur și simplu niște părinți care au scris povești.
Poveștile au venit cumva din neant. Cristina lucrează tot la Știrile Pro TV, este producătorul Știrilor de la ora 19.00. În 2016 a scris câteva povești pentru Alexandra, pentru fetița noastră care acum are nouă ani și jumătate. Noi obișnuiam să îi spunem povești de fiecare dată când o duceam la grădiniță. Erau povești inventate. După ce o puneam pe locul din spate și îi fixam centura, ea zicea: “Tati, mami, spuneți-mi o poveste”. Ne dădea niște elemente pe care își dorea să le conțină povestea, iar noi inventam povești din momentul în care porneam mașina până când opream în fața grădiniței. Dar Cristina a fost prima care s-a gândit să își pună poveștile pe foaie. Sunt povești care i-au fost citite întâi Alexandrei și apoi copiilor prietenilor noștri, copii care aveau vârste apropiate cu Alexandra. Ei ne-au zis ca sunt povești frumoase, noi, povești fresh, contemporane.
Mie mi-au plăcut foarte, foarte mult poveștile Cristinei. Mi s-au părut minunate și m-am gândit că ar fi bine să le oferim tuturor gratuit. Nu aveam nicio pretenție să fim considerați autori, scriitori. Nu mă interesa acest lucru. Voiam însă ca acele povești să ajungă gratis la cât mai multă lume. Și am facut site-ul Povestile Cristinei (http://povestilecristinei.ro/), un site în care la început au fost doar povești scrise de ea. Dar, având nostalgia poveștilor înregistrate pe care le ascultam în copilărie, am zis să facem niște povești audio. Și cu cine să facem povești audio dacă nu cu oameni cunoscuți, dacă nu cu o parte dintre colegii din Pro TV? Mi-am dat seama că dacă acești oameni ar intra în această joacă, în acest mare cadou pe care îl gândeam pentru copii și pentru părinți, bineînțeles că poveștile noastre aveau șansa să devină cunoscute mai repede. Iar prima pe care am sunat-o…cine a fost? Andreea Esca. Am întrebat-o dacă ar vrea să citească povestea “Norișorul roz” scrisă de Cristina. Andreea, fără nici cea mai mică ezitare, a zis: “Cum să nu? Sigur că o citesc”. Ba chiar a înregistrat-o singură la Europa FM, a montat-o, iar noi am adaugat ulterior doar muzica. Așa a început povestea poveștilor Cristinei, una care a crescut foarte repede. Am beneficiat de ajutorul multor colegi talentați, valoroși, părinți la rândul lor, oameni care fără nicio reținere ne-au citit poveștile. Am avut, de asemenea, baftă de artiști ilustratori care ne-au făcut cadou ilustrația astfel încât pentru fiecare poveste să avem un fel de copertă pe site.
Eram în spate, la butoane, la site, la promovare, la rugăminți către colegi, la împachetare, dar atât de mult îmi plăceau poveștile acestea încât îmi doream mai mult. Poveștile ne ajută și pe noi foarte mult pentru ca amândoi lucrăm cu știrile acestea pe care le vedem necenzurate atât ca informație cât și ca imagine. Este foarte mult stres, foarte multă tristețe, sunt foarte multe probleme. Vedem uneori partea cea mai urâtă a lumii și poveștile acestea au venit ca un suflu de aer proaspăt care ne-a echilibrat. Poate de aceea Cristina și-a și dorit să le scrie și de aceea au apărut, aveam nevoie de ceva curat, frumos, luminos, de ceva care să o ajute și pe Alexandra. Noi o creștem prin aceste povești, o sfătuim, o învățăm. Ea dacă ascultă povestea nu are senzația că îi cerem anumite lucruri sau îi impunem anumite lucruri. Povestea este o modalitate nevinvazivă, blândă de a-i transmite tot ce ai mai bun copilului, iar copilul absoarbe incredibil informația.
Însă erau prea frumoase poveștile ca să o las doar pe Cristina. Eu eram foarte bun la compuneri când eram mic. Poate ajunge interviul acesta la doamna profesoară de limba română din gimnaziu. La un moment, în clasa a V-a, am citit o compunere despre mama și a început să plângă și mi-a zis: “Donovici, tu o o să ajungi scriitor”. Eu am râs de atunci vreo 25-30 de ani, nici prin gând nu mi-a trecut că aș putea să scriu, dar uite că am lansat și eu povești. Prima poveste pe care am scris-o se numete “Liviu” și apare în prima carte a Cristinei- “Girafa și alte șapte lumi ascunse”. Cartea este semnata doar de Cristina pentru că ea a scris șase titluri din carte, eu am scris doar poveștile “Liviu” și “Zânele din lumea noastră”. Dar pentru că ea a început poveștile, ea le-a scris pe majoritatea din prima carte, am ținut ca prima carte să fie semnată doar de ea. Apoi am început să scriu tot mai mult. Mi-a făcut foarte bine, mă distrez când scriu, îmi place să scriu. Mâ gândesc tot timpul la Alexandra, mâ gândesc cum aș putea să o farmec, să o învăț, să o sprijin, mă gândesc și la ceilalți, la lumea noastră, la problemele pe care le are lumea noastră și cum am putea face să ajutăm puțin.
Cristina și cu mine lucrăm împreună la cărțile mixte, la cele care au mai multe povești, acolo fiecare scrie cam jumătate dintre titluri. Eu am seria “Țup” la care țin foarte mult, de curând am lansat a patra carte și mă bucur enorm că este foarte bine primită. Am avut emoții cu acest volum pentru că este o carte mai complexă, este altfel scrisă, dar am văzut ca a fost foarte bine primită. Cristina are seria “Norișorul roz” pentru care am toată admirația. Zilele trecute, la culcare, am terminat cu Alexandra volumul al patrulea din “Țup” și apoi am citit “Secretul norișorului roz”, cea mai recentă carte a Cristinei. Sunt povești deosebite, seria “Norișorul roz” va continua. Cristina are un scris care este bucurie, este ca o bezea, este colorat, liniștitor, eu scriu mai mult despre aventuri, intrigă.
Ce ți-ar plăcea să rețină copiii, dar și părinții din cărțile voastre?
Aș vrea să rețină că aceste cărți sunt scrise cu toată înțelepciunea și dragostea pe care o avem ca părinți. Alexandra este mereu primul lor cititor și copilului nostru nu i-am oferi decât ceea ce avem mai bun. Noi îi citim foarte mult Alexandrei, i-am citit de când era foarte, foarte mică și îi citim în continuare chiar dacă și ea citește singură destul de mult. În fiecare seară îi citim povești, este un ritual la care ținem și ne ajută și pe noi și pe ea. Noi avem experiența unor ani mulți, mulți de știri. Cristina are 24 de ani de știri, eu am 22 de ani de știri și încercăm să ne strecurăm și în cărți, povești și să ajutăm cât mai mult, să dăm sfaturi copiilor, să le dăm sfaturi părinților. Bineînteles, nu ne erijăm în autorități, nu suntem atotștiutori, nu suntem psihologi, suntem doar părinți și jurnaliști. Dar din tot ce am învățat și tot ce am trăit încercăm să introducem în povești. Poveștile, de fapt, trebuie să mângăie, să educe, să bucure copiii și părinții, să-i ajute, să dea vise frumoase, să dezvolte imaginația. Pentru ca imaginația este ceea ce ne va ajuta în viitor. Cu toate dispozitivele acestea, cu atâta televiziune, cu atâtea desene și jocuri, imaginația nu mai este stimulată, nu mai e la nivelul la care era stimulată imaginația noastră. Cu siguranță copiii de astăzi sunt mult, mult mai buni decât eram noi la multe lucruri, dar pe partea aceasta de imaginație cred ca este un mic deficit și cărțile vor fi întotdeauna sfinte din punctul acesta de vedere.
Alex, de ce crezi ca este importantă educația? Ce le-ai spune copiilor despre importanța educației?
Educația este importantă pentru că ne naștem în medii diferite, în familii cu posibilități diferite. Și dacă în momentul în care vin pe lume oamenii sunt egali, ulterior după ei nu mai sunt egali. Totul depinde de posibilitățile familiei, de felul în care îi cresc părinții, de felul în care sunt părinții lor. Dar, cu siguranță, dacă ei sunt educați bine, dacă au parte de școală, dacă sunt atenți la lecții, dacă învață cât de mult pot, chiar și copiii proveniți din familii simple, fără posibilități, vor fi cel puțin egali în viață cu cei cu părinți milionari. Pentru că oamenii buni, cei educați, cei sufletiști, cei altruiști, cei învățați își vor găsi cu siguranță locul în lume, indiferent cât de dreptă sau strâmbă este aceasta. Nu există să fii bun, atent, performant, să ai ambiție, voință și să nu reușești. Sigur vei reuși să îți faci un loc în lume, un loc bun.
Sunt copii care sună la Telefonul Copilului și sunt deprimați pentru că nu se mai văd cu prietenii, colegii, profesorii. Unii dintre ei nu au tablete, telefoane, laptopuri sau internet de mare viteză pentru a participa la cursuri online. Ce mesaj ai pentru acești copii?
În perioada asta în care copiii lor sunt mai singuri în ceea ce privește socializarea cu alți copii, trebuie ca părinții să își dea seama despre cât de important este rolul lor în viața copiilor. Poate de multe ori am lipsit prea mult justificat sau nejustificat din viața copiilor, iar în perioada aceasta trebuie să facem un efort să fim mai mult decât de obicei alături de copiii noștri, să suplinim lipsa celorlalți copii. Copiii trebuie să aibă încredere că va fi bine, să aibă încredere ca va trece această perioadă și se vor întoarce la prietenii și colegii lor. Iar, dacă au cărți acasă, să le citească pentru că în cărți găsesc foarte, foarte mulți prieteni, găsesc foarte multe lumi, găsesc magie, bucurie. Nu au cum să fie singuri dacă au cărți. Sper că au cărți. Iar dacă nu au cărți, îi rog pe părinți să le ia cărți când pot. O carte, daca este la reduceri, are prețul unui pachet de țigări. În fiecare carte există o lume și veți găsi acolo tot ce a avut mai bun un om la un moment dat. Suntem pe ultimul loc în Europa la achiziția de cărți, la consumul de lectură. Iar asta se răsfrânge în multe, multe domenii. Poate suntem săraci, necăjiți, poate încă suferim de pe urma comunismului, însă deja nu mai este valabil acest lucru. Ne găsim multe pretexte, dar este timpul să ne reîntoarcem la cărți. Ne vor ajuta ca indivizi, ne vor ajuta copiii, ne vor ajuta în familiile pe care le avem, ne vor ajuta ca popor și în viitor.
Ce faceți voi acasă ca să vă fie bine? Este o anumită activitate sau carte pe care o recomanzi părinților?
Ca să ne fie bine lucrăm la redacție în ture de câte 14 zile. Ne-am organizat astfel pentru că, în cazul în care cineva se îmbolnăvește într-o tură, este foarte posibil să intre în izolare întreagă tura. Atunci există o a doua tură a departamentului de știri care preia întreaga activitate. Eu sunt într-o tură, Cristina este într-o altă tură, ne vedem ca Soarele și Luna, eu sunt la serviciu, ea este acasă cu Alexandra. Alexandra face școala online, din fericire, face serios școala online, are ore de dimineața de la opt până după-amiaza la trei. Povestim, vorbim mult cu ea, suntem alături de ea, ne mai jucăm cu ea. Avem o gradină și mai ieșim acolo să jucăm badminton. Și citim, citim, citim. Nu pot recomanda o carte, poate nu le-am citit pe cele mai bune. Dar cred că fiecare carte ajută. Și cred că fiecare părinte ar trebui să își cunoască suficient de bine copilul astfel încât să îi recomande sau să îi caute el o carte .
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
