Cum sa faceti fata asteniei de primavara

Categorie COPII|Traieste sanatos
|

Primavara este anotimpul schimbarilor, al culorilor, al luminii, al zilelor mai lungi, dar si al temperaturilor crescute. Desi, in general, toate aceste modificari atmosferice care apar odata cu venirea primaverii sunt asociate cu cresterea moralului si a nivelului de energie, exista si situatii in care acesta perioada are efect opus, ducand la instalarea asteniei de primavara.
Astenia de primavara, care mai este denumita febra de primavara sau febra primaverii, este o stare generala data de adaptarea treptata a organismului la schimbarea de anotimp. Printre simptomele asteniei putem mentiona:
– stare de slabiciune generala;
– plans inexplicabil;
– dureri de cap;
– iritabilitate;
– oboseala;
– scaderea capacitatii de concentrare si atentie;
– lipsa poftei de mancare.

Cea mai buna modalitate de a preveni astenia de primavara este adoptarea unui stil de viata cat mai sanatos. Iata ce puteti face pentru a trece mai usor peste aceasta perioada:

Petreceti cat mai mult timp in aer liber – Profitati de toate ocaziile pe care le aveti pentru a petrece timp afara, in natura. Atat plimbarile in aer liber – mersul pe jos, cu rolele sau cu bicicleta, cat si exercitiile de fitness pot ajuta la fortificarea organismului. Intervalele de timp petrecute la soare va vor ajuta sa sintetizati, pe cale naturala, vitamina D, atat de importanta pentru sanatatea fizica si psihica.

Odihniti-va suficient – Somnul suficient, relaxarea si odihna ajuta organismul sa se adapteze si sa faca fata tuturor problemelor care apar odata cu schimbarile aduse de noul sezon.
Specialistii recomanda ca atat copiii mai mari, cat si adolescentii sa doarma 9 – 10 ore pe zi pentru a avea suficienta energie si pentru a nu se confrunta cu dificultati de concentrare.

Alimentati-va sanatos – Pentru a combata starea de oboseala incearcati sa consumati cat mai multe legume si fructe proaspete, bogate in vitaminele A, B, C, D sau E si minerale, precum fier, calciu, magneziu, potasiu. Printre alimentele care va pot ajuta sa tineti la distanta astenia de primavara le putem mentiona pe cele de sezon, precum urzicile, salata verde, spanacul, ridichile, loboda, legume care intaresc organismul si sistemul imunitar.

Hidratati-va corespunzator – Nu uitati sa consumati suficiente lichide. O hidratare corespunzatoare va ajuta sa aveti o digestie buna, sa va concentrati mai bine si sa nu resimtiti senzatia generala de oboseala care se poate instala odata cu venirea primaverii.

Nu uitati de importanta unei gandiri pozitive! Atunci cand iti hranesti mintea cu afirmatii optimiste, va fi mult mai greu ca emotiile negative sa apara. Astfel vor scadea si sansele ca astenia de primavara sa se instaleze.

Desi astenia de primavara nu este considerata o boala, in cazul in care simptomatologia se intensifica este recomandat sa discutati cu parintii si sa va adresati medicului de familie.

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.