Când era elev a creat o revistă pentru liceeni, un centru pentru tineri, un laborator de muzică, cel mai mare brad de pe o clădire din Sfantu Gheorghe și a luminat electric curtea liceului. Toate aceste lucruri pentru ca a avut libertate de la părinți, de la conducerea școlii și de la unii profesori.
Află povestea lui Emil Pantelimon, director al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și cel care a creat alături de dirijorul Ion Marin programul Cantus Mundi, un program de coruri care acum reunește peste 56.000 de copii.
Cine este Emil Pantelimon?
Sunt un tânăr care visează foarte mult încă de mic. M-am născut în orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, unde am făcut și primii 12 ani de școală la Școala „Váradi József” și la Colegiul Național “Mihai Viteazul”. În ambele locuri am început să dezvolt multe lucruri interesante, la început prin joc. În clasa a IV-a împreună cu colegul meu de bancă am făcut o revistă în care copiam articole din alte reviste, o scriam de mână, o trăgeam la xerox și apoi o vindeam. Ei bine, ne-a virusat acest domeniu al jurnalismului și am ajuns în liceu cu o revistă care se numea “Adolescent” și care avea cinci redacții în licee diferite, corespondenți la toate festivalurile și tiraj de vreo opt mii de exemplare bilingve care se distribuiau în județul Covasna.
În clasa a VII-a am reușit să-i conving pe cei de la Banca Comercială Română din Sfântu Gheorghe să ne sponsorizeze cu 2.000 de lei. Bani cu care ne-am dus la București cu trenul și am cumpărat două genți mari de cerneală și o dubă plină cu hârtie.
Ceea ce noi visam în clasa a IV-a să se întâmple cu o revistă a liceului din județul Covasna chiar s-a întâmplat în liceu ceea ce m-a făcut să cred că visarea, perseverența și mai ales munca sunt baza oricărei rețete de succes.
Ai continuat însă cu partea de comunicare și cea de organizare, de management de proiect. De ce nu te-ai îndreptat către jurnalism?
Între timp, revista s-a transformat într-un cenaclu în care reuneam chitariști, violoniști, copii care scriau versuri, mergeam la Folk You. Am început să dezvoltăm festivaluri de Crăciun, zile ale elevilor, expoziții. Cândva, în clasa a VII-a am vrut să ajutăm un coleg și am strâns monede și bancnote mai vechi și din alte țări și am făcut o expoziție de numismatică. Erau vreo 400 de exemplare, au venit colegi din alte licee. Mai mult decât jurnalism, a fost o latură organizatorică. Am avut festivaluri la care am avut invitați precum Felicia Filip, Gheorghe Zamfir, ajunsesem la un nivel peste ceea ce pot face niște elevi într-un orășel. Am construit numai pe eforturile noastre, pe aceasta legătură între generații, pe această legătură între români și maghiari pentru că asta am promovat mereu: lucrurile care ne unesc și nu cele care ne despart. Acest tip de mesaj este cel care a convins că este un alt tip de comunitate care se poate naște.
La un moment dat, am găsit niște spații care nu erau folosite cum trebuie și am construit acolo un centru de tineret. Era o cameră cu zece calculatoare performante- model Pentium 3, nimeni nu avea în Sfântu Gheorghe așa ceva. Acolo făceam ședințe, expoziții, proiecte.
Mai lipseam de la ore, dar munceam pentru liceu. Odată am găsit câteva bănci pe care le-am tăiat și le-am sudat. De asemenea, am cumpărat câteva reflectoare. Și astfel am creat primul sistem de iluminat exterior al școlii. De Crăciun am construit cel mai mare brad luminat care a fost vreodată în Sfântu Gheorghe pe o clădire. Nu am fost la toate orele, dar mi-am făcut treaba la școală. Am făcut primul laborator de muzică, am luat o pianină. Mi se părea basurd să înveți notele fără le auzi.
Erau proiecte prin care am înțeles altfel școala. Ne-a ajutat foarte mult fizica în ceea ce făceam. A fost o variantă de școală pe care nu ne-a dat-o școala, a fost una pe care ne-am construit-o noi. Cu foarte mult curaj, cu scandal uneori. Eram priviți uneori cu ochi răi de unii profesori. Noi intram în biroul doamnei directoare și sunam să vorbim direct cu domnul primar pentru că avem nevoie de ceva la școală. Era o graniță protocolară pe care noi nu o vedeam. Noi consideram că este normal să vorbești cu primarul dacă ai nevoie de o scenă în curtea școlii sau pentru orice. Noi luam telefonul și sunam. Unii profesori au înțeles asta și ne-au susținut, dar alții nu.
Azi foarte greu mai găsești obiceiul de a nu cenzura acțiunile. În brainstorminguri le spun mereu colegilor: “Haideți să spunem toate prostiile, este posibil ca din cea mai proastă idee să iasă un lucru genial”. Când văd la alți tineri ceea ce făceam noi atunci, îi apreciez și îi încurajez. Să fie insistenți dacă au o idee nobilă, dacă luptă pentru o cauză care nu este în scop personal și material.
Dar părinții ce spuneau despre tot ce făceai tu?
Fiind al treilea băiat al familiei, părinții aveau experiența fraților mai mari și m-au lăsat în pace. De exemplu, în clasa a șaptea m-am apucat de atletism și l-am cunoscut pe Kover Sandor, un om special care era și directorul agenției pentru tabere școlare. M-a luat în echipa lui și timp de trei ani am cutreierat România în lung și în lat și am fost animator în vreo 30 de tabere.
Ce a urmat la facultate?
Am venit la facultate în București și am făcut pupilele mari la cele mai mari evenimente, mai ales la cele care aveau legătură cu partea clasică. În perioada facultății, când erau evenimente la Operă sau la Filarmonică eram mereu prezent.
Apoi m-am înscris ca voluntar la Festivalul Enescu și pentru că am colaborat foarte bine cu domnul Mihai Constantinescu, managerul festivalului, am ajuns să lucram împreună, eu ca asistent care rezolva anumite lucruri și care învață foarte multe pentru că Festivalul Enescu este o foarte bună facultate. Chiar spun uneori că lucrul într-o instituție precum Festivalul Enescu este mai mult decât un masterat în management cultural și organizarea de evenimente. Iar întâlnirile pe care le-am avut cu diverși artiști în festival m-au marcat foarte puternic, m-au făcut să văd altfel lucrurile. Nu este un lucru mic să poți să stai lângă Radu Lupu, lângă Daniel Barenboim, Valery Gergiev, Zubin Mehta sau Evgeny Kissin. Universul în care se întâmplau lucrurile în jurul meu a devenit nelimitat din punctul acesta de vedere.
Tot în perioada facultății m-am întâlnit și am lucrat cu Felica Filip, cu maeștrii Cristian Mihăilescu, cu maestrul Enoiu, cu Emil Bâclea, fondatorul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”. Maestrul Enoiu a avut în casa lui un cenaclu între 1969-1973 iar acolo scriau Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Constanța Buzea, Marin Sorescu. De acolo am tras foarte multă sevă a unor oameni din trecut. Maestrul Enoiu a murit în august anul trecut, dar multa lume nu a știut. Maestrul Emil Bâclea este o personalitate colosală, a scos de la canal academicienii care au predat la primul liceu de muzică din perioada postbelică. Sunt lucruri esențiale pentru identitatea noastră. Avantajul meu a fost că i-am cunoscut pe oamenii aceștia și am învățat enorm de la ei.
Cel mai important a fost faptul că m-am înconjurat de oameni mult mai performanți ca mine. Acesta este cel mai important lucru pe care un manager trebuie să și-l asume.
Cum ai început să lucrezi la programul Cantus Mundi?
M-am întâlnit cu marele dirijor Ion Marin și mi-a făcut propunerea să preiau conducerea Corului Madrigal, unde alături de maestru și întreaga echipă am construit proiectul Cantus Mundi.
Cantus Mundi a fost inițial un proiect de voluntariat, erau doar câteva coruri, a fost ca o asociere de coruri pentru a crea un val de susținere pentru mișcarea corală din România. Între timp a ajuns să adune peste 56.000 de copii. Acum sunt în jur de 1.500 de coruri, iar noi vrem să ajungem la 4.100 de coruri în următorii șapte ani.
Îi aducem pe copii să cânte împreună pentru că acest cântat împreună este cea mai ușoară formă de integrare socială, este cea mai ușoară formă de ridicare a unor bariere sociale. Prin cântatul într-un grup în care scopul comun este armonia, într-un grup în care fiecare depinde de fiecare, în care respirația este comună, în care se supun cu toții dirijorului, se creează o familie în care diferențele nu mai contează. Contează doar spiritul de echipă și mai ales armonia cu care reușim să schimbăm suflete.
Am văzut în ideea lui Ion Marin o mare oportunitate și am vrut să dezvoltăm acest proiect la nivelul la care în fiecare școală din România să fie un cor. Nicio școală fară cor. Copiii din toate școlile din România trebuie să aibă posibilitatea să cânte la cor.
Asta a însemnat foarte multe evenimente care să-i creeze copilului oportunitatea de a se manifesta. Să arate ceea ce a învățat să facă alături de prieteni. De când sunt manager al Corului Madrigal nu am dezvoltat niciun concert fără să avem în deschidere copii. Acesta este unul dintre cele mai importante mesaje – Madrigal susține mișcarea Cantus Mundi și o susține în primul rând prin faptul că elevii, copiii pot fi colegi de scenă cu cei mai buni coriști ai României și nu numai.
Cel mai mic copil din programul Cantus Mundi cred că are trei ani, iar cel mai mari sunt tineri din corurile facultăților sau instrumentiști. În paralel, am dezvoltat și Simfonia Mundi pentru a aduce și instrumentele alături de coriști.
În această perioadă în care școlile sunt închise copiii învață să cânte la instrumente pe care le pot confecționa acasă, învață cântecele Madrigal care nu au fost difuzate online până acum.
Aș vrea să-mi spui mai multe despre integrarea socială a copiilor prin muzică, de fapt prin acest cântat la cor, împreună.
În fiecare an organizăm Galele Cantus Mundi, iar după o gală de acum cinci ani o profesoară a venit și ne-a spus că elevii din corul ei cântau pentru prima dată în afara clasei. În acea învălmășeală și organizare a fost o informație care ne-a trecut pe la urechi. Mi-am adus aminte cu drag de vorbele profesoarei mai târziu cu patru luni, când acest cor care fusese creat din copii care nu cântaseră în afara clasei, dar care a fost promovat și pus în valoare la București, pe scena Operei, a reușit să se califice la faza națională a Olimpiadei de Cor pe regiunea Moldovei. Adică un cor a primit atâta stimă de sine și atâta încurajare încât a reușit să depășească niste limite pe care nimeni nu își imaginea că le poate depăși. Asta înseamnă că noi trebuie să le oferim copiilor posibilitatea de a se manifesta, să le dăm libertate de exprimare, pentru că dacă facem acest lucru, rezultatele sunt de neașteptat. Este excepțional daca avem puterea de a le garanta libertate pe acest drum pe care ei aleargă. Acesta este un lucru destul de greu pentru părinți. Copilul are capacitatea de a nu se cenzura și bine face. De exemplu, când spune că un lucru sau un om este urât și că nu îi place. Acest lucru părinții uneori nu îl iau ca pe o provocare personală. Și eu sunt părintele unui fetițe de trei ani și nouă luni. Noi ne dorim adesea să ne proiectam copiii după chipul și asemănarea noastră ceea ce nu este chiar indicat. De foarte puține ori înțelegem că, așa cum spune Felicia Filip, copiii sunt cei care ne educă pe noi, nu noi pe copii.
Prin Cantus Mundi vrem să le dăm copiilor libertate și să le creăm această perspectivă. Cu atât mai mult cu cât, dacă îi facem să cânte cu alți copii, îi facem să înțeleagă că nu sunt diferențe între noi și că diferențele sunt trecătoare, neimportante. Așa vom putea vorbi despre crearea de comunități.
Acum sunt 56.000 de copii în Cantus Mundi, dar asta înseamnă că pot fi 200.000 de copii peste trei ani. Dacă lucrurile evoluează, am putea avea o alta Românie peste zece ani.
Tu esti și director de comunicare la Opera Comică pentru Copii, o instituție care s-a adaptat foarte repede în această pandemie. Ați creat imediat un întreg program de video online după ce școlile și grădinițele au fost închise. Cum a fost să fiți cumva și voi în linia întâi chiar dacă nu sunteți medici, polițiști.
În linia întâi cred că au fost mai ales copiii. Cea mai grea încercare este să treci printr-o astfel de perioadă și să crezi nenatural că trebuie să stai în casă, să iți limitezi toate perspectivele deși universul tău este infinit. S-a redus totul la un cub de beton în care au fost nevoiți să stea izolați două luni. Cred că marii eroi ai acestei perioade sunt copiii. În primul rând, pentru rezistența lor. Ei au înțeles cu mare maturitate că trebuie să stea în casă. Acest lucru nu era în fișa lor de post. Tipul acesta de maturitate nu știu dacă eu l-aș fi avut când eram copil.
În astfel de situații părinții trebuie să încerce să fie creativi, să inventeze și să trăiască povești alături de cei mici. Pentru cei din mediul rural poate fi o oportuniate faptul că au avut o curte în care să iasă să se joace. Dar tot în mediul rural ai nevoie și de mai multe idei.
În comunicarea cu copilul, creativitatea și gestul irepetabil sunt esențiale.
Dacă vorbim despre Opera Comică pentru Copii, doamna Felicia Filip a contruit acolo o echipă foarte frumoasă. A dat credit oamenilor și a avut încredere în ei că vor face ceea ce visează să facă. Din prima săptămână de izolare întreaga echipă s-a mobilizat exemplar. Unii au lucrat de acasă, alții au venit la serviciu pentru a înregistra sau pentru a monta spectacole care nu erau montate și erau filmate cu șapte camere, pentru a face evenimente, pentru a pune la dispoziția copiilor o linie telefonică. Astăzi există o linie telefonică la care copiii pot suna zilnic între orele 16.00 – 20.00 pentru a vorbi cu personajele lor preferate. Eu, de exemplu, am o emisiune de grădinărit. Laura Cosoi, o colaboratoare apropiată a OCC, îi învață pe părinți ce să gătească din ceea ce plantează copiii.
Ne-am dat seama că în izolare a fost un moment în care a trebuit să ne dedicam mai mult că înainte. De aceea am și creat aplicația care se numește “Opera copiilor” și care are ca slogan “Spectacol la tine acasă”. În fiecare săptămână sunt câte două spectacole pe care le poți vedea oriunde, oricând. Sunt 4.000 de minute de conținut video pentru copii. Avem peste zece emisiuni în repertoriu prin care poți învața online ce să faci offline. Sunt activități care nu te țin în monitor, te învață ce să faci.
Chiar vorbeam cu colegii în ședințele trecute și ziceam că parca această perioadă a fost mai aglomerată decât înainte.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
