Ioana Bâldea Constantinescu este vocea care în fiecare dimineață a săptămânii descoperă și promovează povești la Radio România Cultural, prin “Orașul vorbește”. Ioana este și scriitoare, iar după volumele “Dincolo de portocali” și “Nautilus”, a lansat recent “Poveste pentru Maria”, o carte unde co-autor este chiar fetița ei.
Cum ai ales jurnalismul? De ce?
Așa s-a întâmplat. Am ajuns la radio într-o vară. Eram studentă și îmi doream un job de vacanță. Mi-a plăcut și am rămas. Încă nu știu dacă a fost o decizie bună sau nu.
Ai publicat de curând o carte, Poveste pentru Maria, o carte pe care o definești ca o poveste pentru toți oamenii mari care au fost, odată, copii mici și pentru toți copiii mici care vor fi, la un moment dat, oameni mari. Care este cartea care te-a impresionat cel mai mult în copilărie? De ce?
Au fost mai multe, dar una din cele care mi-au plăcut enorm e proaspăt reeditată la Arthur, cu titlul ”Căței bogați, căței săraci”, de Lydia Ugolini. ”Pe vremea mea” (Doamne, nu-mi vine să cred că folosesc expresia asta, dar adevărul e că am fost copil… cândva, în secolul trecut) se numea ”Întâmplările unui cățel răsfățat”, iar eu îi spuneam, pur și simplu, ”Cartea cu Fido”. E o carte cu multe duioșii, despre cine suntem și cine credem că suntem și despre cât de puțin înseamnă banii când nu ai un prieten care să se lumineze că ai intrat tu în cameră.
Cum s-a simțit Maria, fetița ta, în rolul principal din carte?
Sper că bine 😊. Ea și-a dorit o asemenea poveste și este, în fapt, personajul principal din… cam toate realitățile mele, din toate poveștile prin care mă plimb și în care încerc să capăt o fărâmă de sens.
Povesteste-ne o întâmplare fericită din timpul școlii. Cum te-a ajutat în viitor?
Nu am multe. Școala era un spațiu trist când eram eu mică. Un loc tapetat cu frică și țipete. În facultate, însă, a devenit ceea ce ar trebui să fie școala – un loc de unde afli mai multe, unde ți se stârnește interesul, unde îți încerci forțele, intelectual vorbind. Îmi aduc aminte, însă, din primii ani de școală, o zi când a venit mama mea, care era profesoară de matematică și, în urma nu știu cărei busculade, a stat cu noi o oră… Nu mai țin minte dacă ne mai vizitaseră și alte mame sau nu. Mama era profesoară la liceu, iar noi eram mici, viermuitori și puși pe gălăgie. Numai că mama avea în geantă o baghetă magică – o carte care se numea Nuielușa de alun. Era veche, cu ilustrații superbe. Încă o am. Mama s-a așezat într-o bancă și a început să ne citească din ea. Îmi aduc aminte că nimeni nu a ieșit în pauză. S-a făcut liniște și mama nu a comentat în niciun fel îmblânzirea licuricilor gălăgioși, dar a zâmbit la sfârșit, când toți copiii se rugau de ea să nu plece, iar eu dădeam pe-afară de fericire că ea era mama mea care, acasă, citea numai pentru mine.
Ai avut momente dificile în timpul școlii (bullying, stres)? Cum le-ai depășit? Dar Maria?
Nu cred că depășești momentele astea. Înveți să le faci față, dar trauma rămâne. E valabil și pentru copiii de azi, și pentru cei care am fost noi. Diferența e că în copilăria mea nimănui nu-i păsa.
De ce este importantă educația?
Pentru că altfel nu ai cum să înțelegi cât e lumea de mare și ai mai puține șanse să îți cauți locul în ea. Nu ajungi să înțelegi ce poți faci cu mintea ta, nu (te) construiești, nu descoperi care îți sunt, cu adevărat, puterile. Și e păcat.
De ce ar trebui să își continue un tânăr din ziua de azi studiile?
Nu știu dacă ar trebui. E greu să vorbești despre ce ar trebui să facă un tânăr într-o lume în care nu par să conteze decât relațiile și puterea financiară. Cred, însă, că studiul îți deschide mintea. Ți-o mobilează. E un ceva al tău, pe care nu ți-l poate lua nimeni.
Cum se pot evidenția tinerii talentați astăzi? Crezi în vreo formulă de succes?
Nu. Așa cum nu cred că toți tinerii talentați ajung să se evidențieze. Succesul e un concurs de împrejurări, o chestiune contextuală. Talentul îți asigură o șansă în plus, dar cam atât. Sunt mulți tineri talentați care suferă pentru că sunt depășiți net de colegii lor mediocri… Vezi realitatea asta peste tot. Și e, într-un fel, datoria noastră, a tuturor, să vorbim despre lucrurile acestea, în speranța că ele se vor (mai) schimba.
Dacă ai întrebări, discută cu un adult de încredere sau sună la 116111 sau scrie-ne la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
