Liviana Tane este unul dintre cei mai pasionați creatori și culegători de povești, pe care le spune mai departe atât prin proiectele ei, cât și prin editura dedicată scriitorilor debutanți. Ea este cea care a plecat în Ocolul lumii în 100 de cărți, căutând pe mapamond locurile unde scriitorii cei mai cunoscuți din literatura universală și contemporană au locuit și au creat povești. Mai mult, Liviana merge în școli și le povestește și copiilor și adolescenților despre minunata lume a lecturii, încurajându-i să scrie.
Ce sunt, de fapt, poveștile? Cum le definești tu?
Dacă aș fi la curs, ți-aș spune că povestea e o întâmplare în care niște personaje fac o acțiune care generează emoții. Dar pentru că nu suntem la curs, îți spun că poveștile sunt bucăți de viață. Că nu doar le citim în cărți sau le vedem în filme, ci le trăim în fiecare zi, iar asta ne face pe toți eroi. Sau măcar personaje.
Când ai descoperit pasiunea pentru scris? Îți amintești când ai scris primul text-poveste?
Pasiunea pentru scris e veche, doar că nu i-am dat atenție multă vreme. În copilărie eram pasionată de cărți, iar scriitorii erau așa, ceva de neatins.
Primul text de poveste de care-mi amintesc l-am scris în clasa a doua. Se numea “Tristețea stiloului meu” și era o poveste de câteva pagini despre prietenia dintre un copil și stiloul lui preferat. Doar că manualul de limba română de pe vremea aia nu prevăzuse atâta libertate pentru imaginație, iar doamna învățătoare m-a mângâiat cald pe creștet și m-a sfătuit să mă rezum la temele din carte. Am învățat că trebuie să respect regulile și mi-am luat gândul că aș putea vreodată să scriu altceva decât despre prima zi de școală sau despre cât de frumoasă a fost vacanța de vară. Povestea mea a rămas multă vreme doar un motiv de mândrie în familie pentru că mama, și ea pasionată de povești, se folosea de orice ocazie să le-o citească prietenelor ei.
Din păcate, uneori școala ne pune limite pe care uită să ne ajute să le depășim. Unii le purtăm cu noi toată viața. Alții avem norocul să găsim oameni care să ne ajute să trecem peste bariere și să ne urmăm pasiunile. Sau să găsim forța asta în noi.
Care-i super-eroul tău preferat? De ce?
Când avea 3 ani și am mers să-l înscriu la grădiniță, doamna educatoare l-a întrebat pe fiul meu cum îl cheamă, iar el i-a răspuns ferm:
– David Tudor Supereroul!
– Și cu ce te ocupi, l-a întrebat doamna.
– Salvez lumea, i-a răspuns, mirat că un adult nu știe care-i treaba cu supereroii.
David are azi 10 ani și toată lumea îi spune Supereroul. A rămas supereroul meu preferat pentru că e exact așa cum cred eu că sunt supereroii: trăiesc lângă noi și ne ajută să fim buni și să trăim frumos.
Pentru că ești și scriitoare, te rugăm să ne recomanzi o carte pe care o consideri universal valabilă atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Cea mai bună carte e cea care-ți place ție, important e să citești 🙂 Frumusețea noastră, a oamenilor, stă tocmai în faptul că suntem atât de diferiți.
Și mai cred că, pusă în lumina potrivită, orice carte poate să ofere revelații și momente de inspirație pentru fiecare dintre noi, atunci când te aștepți mai puțin. Au fost multe cărți lăudate de public, dar care pe mine nu m-au atins, după cum au fost și o mulțime de cărți mai puțin apreciate de critică în care am găsit chestii absolut spectaculoase.
Merg de multe ori în școli să le povestesc copiilor despre proiectul meu, Ocolul Lumii în 100 de Cărți și li se pare spectaculos că poți să-ți creezi o meserie din călătoriile în jurul lumii, pe urmele unor scriitori faimoși. Pe unii i-am făcut să-i iubească pe Hemingway sau pe Orwell, de care nu s-ar fi atins doar pentru că îi găseau pe liste de lecturi obligatorii. Alții m-au făcut să mă apropii de scriitori pentru adolescenți, la care am găsit povești care m-au ajutat să-i înțeleg mai bine.
Cărțile au devenit un instrument, o cale de comunicare între mine ca adult și ei, adolescenții. Învățăm să ne ascultăm și să privim viața unii din perspectiva altora.
Dacă vrei totuși un titlu, Jurnalul Annei Frank se potrivește aici mai bine decât aș fi crezut.
Ai avut momente dificile în timpul școlii (bullying, stres)? Cum le-ai depășit?
Cred că am avut norocul să trăiesc în niște vremuri în care școala era ceva mai prietenoasă. M-am născut într-un oraș mic de provincie, unde toată lumea se știa cu toată lumea și nu prea puteam să facem mari trăznăi fără să afle părinții noștri. Lucrurile erau destul de simple, iar de bullying n-am auzit decât foarte târziu.
Momentele mele dificile au fost de altă natură. Mi-a fost greu să mă adaptez în liceu, unde prieteniile erau deja legate, iar eu eram genul de personaj mai degrabă introvert și nesigur. Eram undeva, între tocilara clasei, dar fata de gașcă, fără să-mi găsesc locul nici într-o categorie, nici în cealaltă. Evident, nu aveam cu cine să vorbesc despre lucrurile astea și le-am purtat cu mine multă vreme.
Anul trecut am scos o carte despre adolescenți și relația cu părinții lor (Fii de partea mea) și, din păcate, perioada de documentare mi-a dat acces la niște lucruri pe care, ca adult, nici măcar nu mi le imaginam. Dar pe care, ca părinte, aș fi vrut să le știu ca să pot să-mi ajut copilul atunci când are nevoie de mine. Mi-am dat seama că cel mai simplu mod în care putem să trecem împreună peste situațiile astea este să avem încredere unii în alții și să învățăm să vorbim despre ele. Să încercă să le înțelegem și să găsim soluții împreună.
De ce este importantă educația?
Oh, am o listă lungă, dar răspunsul scurt este pentru că îți dă control asupra vieții tale. Pentru că te face capabil să iei decizii pentru tine și să nu-i lași pe alții să o facă. Pentru că te ajută să trăiești pe cont propriu și îți oferă opțiuni. Pentru că îți câștigă respectul celor din jur.
Și când spun educație, nu mă refer neapărat la performanțele academice, la notele mari la examene sau la medaliile de la cine știe ce concursuri. Educația înseamnă mult mai mult de-atât. Nu e nevoie să fii olimpic sau șef de promoție. Un om educat este un om informat, ferm, cu principii sănătoase.
De ce ar trebui să își continue un tânăr din ziua de azi studiile?
Pentru toate motivele de mai sus. Pentru că studiile îți dau acces la o viață mai bună pentru tine și pentru cei dragi. Și pentru că, oricât ar părea de frustrant acum, le vei simți efectele pentru tot restul vieții.
Cum se pot evidenția tinerii talentați astăzi? Crezi în vreo formulă de succes?
Posibilitățile lor sunt nenumărate și ar fi păcat să nu folosească toate instrumentele pe care le au la îndemână. Nu cred că există rețete pentru succes. De fapt, ca să fiu sinceră, cred că singura rețetă e să nu te bazezi pe rețete 🙂
Ar fi însă niște ingrediente utile: unul este încăpățânarea, iar din asta cred că mulți dintre ei au chiar în exces 🙂 Mă refer la încăpățânarea bună, aia care să nu-i lase descurajați atunci când vor să-și urmeze pasiunea atunci când cred în ea.
Altul este încrederea: nu doar încrederea în voi, ci și încrederea în ceilalți, în oameni care pot să vă ajute. Sunt o mulțime de adulți dornici să vă susțină și să vă învețe lucruri noi.
Dar cele mai importante dintre toate sunt munca și răbdarea: să nu te grăbești să obții succesul peste noapte și nici să nu pierzi speranța atunci când o dai în bară. Cere ajutorul. Învață din greșelile tale, ridică-te și mergi mai departe.
Daca ai intrebari, discuta cu un adult de incredere sau suna la 116111 sau scrie-ne la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
