Avem o tara plina de istorie care, de-a lungul timpului, a dat nastere unor mari personalitati, precum oameni de stiinta si inventatori.
Iata cateva lucruri interesante despre romani si Romania:
- Bancnota romaneasca de 10 bani pusa in circulatie in anul 1917 este cea mai mica bancnota din lume. Dimensiunile acesteia erau de 27,5 x 38 de milimetri.
- Castelul Peles a fost primul castel din Europa iluminat electric, iar energia electrica era produsa de instalatia proprie a castelului.
- Timisoara a fost primul oras din tara care, in anul 1869, a introdus tramvaiele trase de cai. De asemenea, Timisoara a fost primul oras din Europa care a introdus iluminatul electric stadal, in anul 1884. Astfel, au fost puse in functiune 731 de lampi de iluminat electric, in lungime de 59 de kilometri. Lampile incandescente aveau filamentul din carbune.
- Canalul Dunare-Marea Neagra se afla pe locul trei in lume, dupa Canalul Suez si Canalul Panama, in ceea ce priveste lungimea unei cai de navigatie create de mana omului.
- Una dintre cele mai frumoase librarii din lume, cu peste 10.000 de carti, se afla in Bucuresti – Carturesti Carusel.
- Strada Sforii din Brasov a ajuns in ultimii ani o atractie turistica recunoscuta pe plan international. Aceasta are o latime care variaza intre 1,11 si 1,35 metri si o lungime de aproximativ 80 de metri si este cea de a treia cea mai ingusta strada din Europa.
- Printre romanii care s-au afirmat la nivel mondial ii putem mentiona pe:
- Ion Cantacuzino – medic si microbiolog. Este inventatorul vaccinul antiholeric (cunoscut ca si Metoda Cantacuzino) si cel care a introdus vaccinarea impotriva tuberculozei in Romania.
- Emil Racovita – savant, explorator, speolog si biolog. A fondat biospeologia, stiinta care se ocupa cu studiul organismelor care traiesc in pesteri.
- Anastase Dragomir – inventator roman din domeniul aviatiei. Este cel care a inventat scaunul parasutat, o versiune initiala a scaunului de catapultare de astazi.
- Smaranda Braescu – a fost prima femeie parasutist cu brevet din Romania, precum si prima femeie pilot. A fost campioana europeana la parasutism in anul 1931 precum si campioana mondiala in anul 1932.
- Anghel Saligny – este cel care a proiectat podul care traverseaza Dunarea intre localitatile Fetesti si Cernavoda. Podul are o lungine de 4087,95 metri, dintre care 1662 metri pe deasupra Dunarii si a fost realizat la o distanta de 30 metri deasupra nivelului apei.
Cu siguranta mai sunt si alte lucruri interesante despre romani si Romania, lucruri pe care le poti descoperi chiar tu, daca ti-am starnit interesul.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.