Părinții uită uneori să fie drăguți și haioși cu copiii, devin foarte serioși și pun adesea pe umerii celor mici problemele pe care le au la serviciu sau acasă, crede Mirela Retegan, cea care a creat Gașca Zurli.
Află din acest interviu ce mesaj are Mirela Retegan pentru părinți și copii, dar și cum a reușit să își educe fiica într-un mod diferit de felul în care a fost crescută ea.
Aș vrea să ne povestiți puțin despre familia și copilăria dumneavoastră.
Părinții mei erau oameni foarte frumoși și veseli, la noi era ca într-o casă de italieni, mama cânta, tata spunea glume. Am crescut într-o familie fericită, chiar dacă, ei, din păcate, foloseau aceleași instrumente pe care le foloseau toți părinții din vremurile acelea, administrau bătaia și nu știau cum să negocieze situațiile de criză. Ambele mele bunici erau femei foarte înțelepte, harnice, generoase, iubeau foarte mult copiii și erau credincioase. În cea mai mare parte a timpului am avut o copilărie foarte frumoasă.
Părinții au fost mereu sprijnul meu și oricând am avut nevoie de ei trebuia doar să le spun și în ziua următoare erau la mine, chiar dacă mă aflam la distanță de o mie de kilometri. Tata s-a mutat în București văzând cât sunt de ocupată și gândindu-se că Maya are nevoie de stabilitate. S-a mutat din perioada în care tatăl Mayei locuia încă cu noi și și-a dedicat ultimii ani din viață rolului de bunic. A fost un bunic absolut minunat și un sprijin foarte important pentru mine. Iar mama tatălui meu a lăsat în urma ei 148 de copii pe care i-a botezat și i-a cununat pentru că așa a înțeles ea că poate să facă lumea să meargă mai departe. Și-a dedicat timpul, banii, energia acestui mod de a fi aproape de oameni. La țară era foarte greu pentru niște oameni săraci să găsească nași, să găsești pe cineva care să te ducă la botez sau să te cunune. Și aceasta a fost investiția bunicii mele. Când a murit, preotul a avut de citit o listă cu 150 de nume care erau copiii ei spirituali.
Cred că tot ceea ce am făcut și fac are legătură cu felul în care am crescut, cu felul în care am încredere în mine. De fapt, acesta este cel mai important lucru pe care eu l-am primit. Părinții mei au avut încredere în mine, au pus cărămidă cu cărămidă și m-au făcut să simt că pot să fac și să am orice, că pot ajunge oriunde și să nu depind de nimeni. Tata se ruga de mine să învăț să intru la facultate pentru că studenții se distrează foarte mult la facultate. El nu își dorea acest lucru ca să aibă cu să se laude vecinilor din fața blocului, își dorea ca eu să trăiesc acea experiență. Mama m-a învățat să muncesc de foarte devreme. Îmi spunea tot timpul că trebuie să am cinci lei în portofel care să fie banii mei și să nu depind niciodată de nimeni.
Tot mai mulți copii care sună la Telefonul Copilului sunt deprimați de când nu se mai întâlnesc cu prietenii, colegii și profesorii lor. Pentru toți dintre noi, copii și părinți, este o perioadă dificilă, dar pentru unii parcă este și mai greu. Ce le-ați spune acestor părinți și copii? Ce mesaj aveți pentru ei?
Este o perioadă dificilă pentru toată lumea. Cu siguranță acolo unde nu există armonie în familie este și mai greu. Aș vrea să le spun copiilor care sună la Telefonul Copilului că, de multe ori, noi, oamenii mari, suntem mai neputincioși decât ei. Și că de multe ori, ei, copiii, sunt mult mai puternici. Chiar cred că acești copii sunt mult mai deștepți decât părinții lor. Copilul meu este mult mai deștept decât mine. Este mult mai empatic, mult mai atent la toate lucrurile importante din viața noastră. Copiii care provin din familii în care nu există probleme de agresivitate, dar în care sunt probleme de stabilitate, de siguranță, aș vrea să știe că putem să trecem peste orice. Știu copii care au crescut în canale, care au crescut abandonați, care au crescut printre gunoaie sau în scări de bloc și care s-au ridicat de acolo și au făcut lucruri foarte frumoase în viață. Și-au găsit oameni care să-i iubească și au găsit joburi în care să fie cei mai buni. Vreau să le spun și să le amintesc copiilor că singurul care poate să-i ajute cu adevărat este Dumnezeu și că trebuie să nu uite nicio secundă că ei sunt făcuți și trimiși de Dumnezeu. Să se uite la cer și să ceară ajutor de acolo. Să asculte și o să le vină gândul bun.
Dacă vorbim, însă, despre cazuri de violență, de copii care provin din familii agresive, atunci îi rog să sune direct la Poliție, indiferent că au luat bătaie de la mama, tata, frate, matușă sau bunică. Nimeni, dar nimeni nu are niciun drept să lovească pe altcineva. Pentru niciun motiv. Dacă cineva te lovește, nu înseamnă că te iubește. Înseamnă că este incapabil să își stăpânească nervii și trebuie să te salvezi, chiar dacă acest lucru înseamnă să suni la Poliție și să denunți persoana respectivă. Și chiar dacă persoana respectivă este mama. Nu are voie să te bată. Dacă face acest lucru, este incapabilă să gestioneze o situație de criză.
Pe părinți îi rog din toată inima să nu uite că pentru copii este mult mai greu decât credem noi. Nu avem niciun drept să ne răsfrângem asupra lor starea noastră de dezorientare, de frică, de lipsă de perspectivă. Îi rog din toată inima să nu uite că între Dumnezeu și copii sunt ei și că ei sunt o punte foarte importantă. Iar copilul va ține minte cum s-a simțit în perioada aceasta. Nu ce a avut sau ce nu a avut. Și, dacă părintele are puțină grijă, poate să îi construiască copilului cea mai frumoasă poveste. Le recomand din toată inima să caute un film care se numește “La vita è bella”. Este despre cum un tată a reușit în lagărul de la Auschwitz să-i facă unui copil o poveste din toate acele evenimente groaznice pe care le-au trăit. Iar cel mic a știut tot timpul cât au trăit la Auschwitz că ei sunt într-un joc și că așteaptă să vină eroii să îi salveze. Tata îl învăța cum să se ascundă, cum să se ferească, cum să aibă grijă când veneau naziștii și el nu a simțit nicio clipă că trăiește în spaimă și în teroare. La fel ar trebui ca noi, părinții, în aceste vremuri să-i facem pe copii să nu simtă toată durerea și deznădejdea pe care o trăiesc oamenii mari, ci să acceptăm că nimic nu este atât de grav precum piederea libertății sau piederea vieții. Iar, dacă suntem sănatoși, chiar dacă suntem saraci, flămânzi și fără joburi, suntem împreună și asta înseamnă cel mai mult.
Prin proiectele în care sunteți implicată- Gașca Zurli, cărți, emisiuni radio, traininguri- susțineti educația. De ce credeți că este importantă educația? Ce le-ați spune copiilor despre educație?
Educația face diferența. Educația înseamnă să știi, să afli cât mai multe lucruri despre ceea ce deja au descoperit alții. Nimeni nu o să schimbe cine ești cu adevărat în structura ta ca om, ca har, ca talent. Dar educația vine și te ajută să folosești cât mai bine ceea ce tu poți să faci. Fiecare copil are un talent al lui, fiecare este bun la ceva. Mai devreme sau mai târziu fiecare ne dăm seama la ce suntem buni. Iar școala, educația ne ajută să exploatăm mai bine tot ceea ce știm să facem datorită acelei bucățele de har pe care o avem de la Dumnezeu.
De exemplu, eu mi-am dorit toată viața să mă fac educatoare și am dat la liceul pedagogic, unde nu am intrat. Și am suferit foarte tare că nu o să fiu educatoare. Apoi m-am gândit să mă fac profesoară și am dat la Facultatea de Istorie, unde nu am intrat. Apoi mi-am dorit să mă fac actriță. Nici acolo nu am intrat. Eu, de fapt, nu îmi doream să mă fac nici educatoare, nici actriță și nici profesoară. Eu îmi doream să lucrez cu copiii și să-i învăț multe lucruri importante, dar jucându-mă cu ei. Și, fiindcă nu am renunțat la visul meu pe care nici nu știam să-l formulez, am ajuns pe o scenă de unde îi învăț pe copii cum să descopere lucruri prin joacă. Așa că nu trebuie să renunțe. Dacă le place cu adevărat ceva anume, să nu uite ce le place și să învețe tot ce este în legătură cu ceea ce îi pasionează. Aceste lucruri le vor fi de folos când vor crește și vor face ceea ce le place.
Dacă îți place foarte tare, dar foarte tare, să te faci cu ruj și cu rimel, dacă îți place să îți faci dungi cu eyeliner, înseamnă că ești talentat la desen, că ai o mână specială. Atunci trebuie să înveți cât mai multe despre cum se fac dungile acelea, despre ce înseamnă ele. Poate că vei deveni un make-up artist renumit când vei fi mare. Pe lângă ceea ce îți place și știi să faci datorită talentului, trebuie să înveți cât mai multe. Educația este cea care face diferența. Fiecare dintre noi are ceva special. Dar cei care vor să facă lucruri foarte mari și vor să își transforme pasiunile într-un mod de a-și câstiga existența sunt cei care profită de anii în care pot să își educe talentul.
Spuneți adesea că părinții trebuie să fie de partea copiilor. Ați și scris “Fii de partea mea”, o carte prin care părinții îi pot înțelege mai bine pe adolescenți. Pe de altă parte, povesteați la începutul interviului ca ați avut parte de o educație clasică, inclusiv cu bătaie. Cum ați reusit să treceți peste acest tip de educație, sa vă schimbați și să fiți altfel cu Maya, să fiți de partea ei?
Am avut o viață care m-a solicitat destul de mult, am avut multe căderi și urcușuri, nu am avut o viață liniară. Au fost momente în care am pierdut tot ce aveam, au fost momente în care eram pe vârf, momente în care trebuia să mă descurc din bani împrumutați și momente în care câștigam foarte mulți bani. Am trecut prin toate, dar de fiecare dată am încercat să-mi amintesc că ultimii 20 de ani din viața mea au fost speciali pentru că Dumnezeu mi-a dat șansa aceasta fantastică de a fi mamă. Este cea mai frumoasă experiență pe care un adult poate să o trăiască. Și, dacă facem acest lucru conștient, nu mai punem în cârca unui copil toate numulțumirile și frustrările noastre.
Părinții uită să fie simpatici, uită să fie drăguți, să fie glumeți, haioși, se iau în serios, devin foarte sobri, autoritari, importanți și creează niște pseudo-probleme pe care le pun în cârca copiilor. Eu am reușit să fac diferența între problemele adevărate și toanele mele. Între lucrurile serioase pentru care mă așezam la masă să le discut cu Maya și nervii care veneau pentru că m-am trezit prost, pentru că nu aveam chef sau pentru că mi-a zis cineva un anumit lucru. Avem tendința să intrăm în casă și să aducem toate nemulțumirile din trafic, de la magazin. La un moment dat, am devenit conștientă de acest fapt și nu mi-am mai dat voie să îi fau rău copilului meu pentru că m-a enervat cineva în trafic. M-am gândit adesea că, dacă o să mor mâine, eu nu o să vreau să-mi iau rămas bun de la acel om din trafic care m-a enervat și nici de la șeful care mi-a vorbit nepotrivit, nici de la subalternul care a fost nepoliticos. Eu o să îmi chem copilul pentru că este singurul sau printre puținii de care îmi pasă cu adevărat și pe care vreau să-l las în ordine. În momentele neplăcute încercam să-mi amintesc acest gând, că, de fapt, Maya este cea mai importantă persoană din viața mea și nimeni nu are voie să-mi strice relația cu copilul.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
