Noemi Meilman este unul dintre cei mai activi sustinatori ai comunitatilor de toate felurile, indiferent de etnie, rasa, religie sau orientare sexuala si ai cauzelor in care crede cu toata inima, in special cele care au legatura directa cu animalele si copiii. Intr-o zi obisnuita, Noemi lucreaza cu vedete in business-ul din domeniul comunicarii unde este co-owner, scrie pe blog despre industriile creative si povesti culturale, are unul dintre cele mai interactive si informative conturi de social media si un baietel adoptat care creste in acest mediu extrem de creativ si ofertant artistic.
Sunt multe interviuri cu tine care te descriu ca un cetatean universal. Cum definesti mai exact aceasta notiune?
Multumesc mult pentru compliment. Pentru mine un cetatean universal este cineva curios sa invete mereu lucruri noi, care se adapteaza usor; cineva care nu are prejudecati si nici ambitii fanatice; cineva care nu are in lexicon urme de homofobie, rasism si violenta. Un cetatean universal este cineva care ajuta de cate ori are ocazia si caruia ii pasa si ce se intampla in afara peretilor casei sale si a granitelor tarii sale.
Ai emigrat impreuna cu mama ta in Israel cand erai o adolescenta. Cum ai primit vestea mutarii?
Am emigrat in Israel in iulie 1989. Stiam ca “plecam definitiv” (asta era expresia in anii comunismului) inca din 1988, cand am depus actele de emigrare la Ambasada Israel din Bucuresti (loc in care am ajuns sa lucrez sase ani mai tarziu, dar asta este o alta poveste). Fusesem in vizita in Israel, la prieteni si la verisoara mamei mele, in 1986. Stiam cum e acolo si imi placuse mult. Desi imi lasam in orasul Campina prietenii si colegii de liceu si mormintele dragilor – tata, mamaie care m-a crescut, bunicii, eram cumva incantata de aceasta experienta. Eram cu mama, cu Harry (fox terrier-ul nostru), cu Suzy, Dixy si Figaro, pisoii nostri. Eram impreuna, “familia netraditionala”.
Cat de greu a fost sa mergi la scoala cu predare in alta limba? Cum ai simtit aceasta schimbare?
Sistemul de invatare a limbii in Israel este foarte bun. La “Ulpan” se invata limba intensiv, cu un profesor care nu iti traduce nici un cuvintel in alta limba. Am ajuns in Tel Aviv in noaptea de 25 spre 26 iulie si am inceput sa mergem la cursurile de limba pe 27 iulie. Eram in clasa familii intregi, majoritatea din Argentina si din Rusia. Erau si romani, ajunsi cu cateva luni inaintea noastra in Centrul de absorbtie din Kiryat Yam (un satelit al orasului Haifa, un fel de Mangalia a Constantei). Sa ne fi vazut cum ne “conversam” si incepeam sa legam propozitii, apoi fraze, fiecare cu accentul care ii trada originea. Romanii, de exemplu, vorbesc cu un accent foarte asemanator argentinienilor. Pe scurt, la 1 septembrie, cand am intrat in Clasa a XI-a, intelegeam deja ce se vorbea in jurul meu si legam o discutie de baza.
Ai avut momente dificile in timpul scolii (bullying, stres)? Cum le-ai depasit?
Din fericire, cei doi ultimi ani de liceu au trecut repede si bine. Am avut doua clase: cea obisnuita, in care invatau “sabrii”, cei nascuti in Israel sau care emigrasera si ei, dar cand erau copii. Aici mergeam la orele de matematica si de engleza. Apoi era clasa de emigranti noi, ca mine. Eram 11 copii. Imi amintesc de Lydia si de Anatoli (din USSR), de Naty si Leonard, frati gemeni (din Romania) si de Joy (venit din India, care vorbea o engleza impecabila). Ne intelegeam foarte bine si ne sprijineam unul pe celalalt. Aici invatam istorie, geografie, literatura, gramatica, educatie civica si … biblie. Am studiat pasaje din Vechiul Testament si am avut marele noroc cu profesoara noastra care preda si istorie, Ella. Ella a fost una dintre cele mai cool profesoare pe care le-am avut pana cum.
In Israel, in anii ’80-’90 (si acum, din cate stiu), Bagrutul (bacalaureatul) era trecut cu un minim de 21 de puncte. Nu am fost o tocilara, dar pentru ca imi puteam imparti eu punctele (in functie de cat de bine excelam la o materie), am terminat liceul cu 33 de puncte. Am ales 5 puncte la materiile la care eram buna – istorie, geografie, literatura, engleza. Am ales 3 puncte la matematica, pentru ca stiam ca pot scoate un 80. Cred ca invatamantul cu punctaj e mai onest si nu streseaza copilul si familia sa, implicit.
Povesteste-ne o intamplare fericita din timpul scolii. Cum te-a ajutat in viitor?
Cred ca am avut parte de mai multe intamplari fericite. In primul rand, cu doi parinti profesori, mi-a fost usor sa invat. In afara de matematica si fizica. Si faptul ca ai mei m-au expus la carti multe, albume de arta, la teatru, filme si discutii frumoase, mai ales cele de la masa. Ce bine ca am prins anii in care familiile stateau la masa de cel putin doua ori pe zi. Sa stii ca astea sunt “intamplarile” fericite din timpul scolii.
De ce este importanta educatia?
Educatia este importanta pentru evolutia noastra, in primul rand, si pentru siguranta noastra. Oamenii educati ar trebui la randul lor sa ajute ca cei mai putin norocosi sa aiba parte de educatie. Educatie inseamna civilizatie iar civilizatie inseamna in rimul rand sa iti pese de ceilalti. Nu suntem “educati” ca sa devenim niste “rechini”, ci ca sa tinem pasul cu prezentul si sa ne pregatim generatiile urmatoare, atat la nivel academic, cat mai ales la nivel uman. Si nu e usor sa fii educat in acest secol. Dar e si frumos. Avem Women’s March. Avem tot mai multe state care recunosc dreptul la casatorie / parteneriat civil pentru cuplurile LGBTQ+. Avem #metoo. Avem tineri care militeaza impotriva armelor.
De ce ar trebui sa isi continue un tanar din ziua de azi studiile?
Acum raspund cu experienta varstei de 46 de ani, din care lucrez de 24 (daca pun la socoteala si armata, 26). Studii inseamna facultate dar studii inseamna si o scoala de meserii, ca si pe ele le studezi. Cred mult in disciplinele pe care un robot nu le poate face. Sau cel putin, nu acum. Studii inseamna si disciplina, curiozitate, rabdare, concentrare si respectarea unui termen. Studiile te pregatesc pentru ce va urma.
