Prieteniile întreținute prin mediul online

Categorie COPII|Traieste frumos
|

Din cauza crizei pandemice globale, a nevoii de distanțare socială și a continuării școlii în varianta online, nu ți-ai mai văzut prietenii și colegii de clasă altfel decât prin intermediul online-ului. Dacă te gândești că atunci când vă veți revedea, nu veți mai fi prieteni, nu-ți fă griji. Acest lucru nu se va întâmpla.

Prieteniile durează și dacă nu vă vedeți sau nu vorbiți zilnic, mai ales dacă vă doriți acest lucru. Cu toții trecem prin aceleași gânduri, mai ales că nu ne-am mai văzut prietenii de multă vreme, având în vedere situația dată, însă putem aplica câteva lucruri.

Folosirea mesageriei de pe platformele de socializare – întreabă-ți prietenii ce mai fac, cum își petrec ei timpul, ce lucruri au mai descoperit. Povestește și tu la rândul tău despre stările tale, dar și despre propriile descoperiri. Folosește cuvinte, nu doar emoticons și meme-uri, astfel încât celălalt să vadă că vrei să porți conversații, nu doar să râdeți împreună de niște elemente grafice.

Sună sau lasă mesaje vocale – dacă timpul și programul permite, sună-ți prietenii și vorbește cu ei. E foarte importantă interacțiunea, mai ales dacă ții la prietenia respectivă. Specialiștii spun că cu cât sunt folosite mai multe simțuri, cu atât impactul comunicării este cu mai mare. Acum avem și facilități de apeluri video, așadar se pot transmite mai ușor și emoțiile, nu doar gândurile transpuse în cuvinte.

Ține minte însă că oamenii au nevoi diferite, așadar resimt diferit și felul în care comunică. Unii iau în serios legăturile cu prietenii, alții nu răspund foarte rapid la mesaje sau apeluri, însă nu pentru că nu le pasă de relația de prietenie, ci pentru că nu simt aceeași nevoie de a comunica la fel de des.

Dacă simți că o prietenie nu îți este răsplătită corespunzător, întreabă ce se întâmplă, poate vă raportați diferit la felul în care relaționați.

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.