Pictura, muzica clasică, literatura- toate acestea o pasionau din copilărie pe Sandra Ecobescu, fondatoarea Fundației Calea Victoriei. A învățat din familie că educația este o superputere. Astfel, în 2007, a creat la Fundația Calea Victoriei printre primele cursuri after work din România și de atunci își susține cu foartă multă pasiune crezul: faptul că atât timp cât traiesti, trebuie să înveți.
Cine este Sandra Ecobescu?
Sunt o persoană care a avut o traiectorie destul de diversă, am lucrat în mai multe locuri, ceea ce m-a ajutat destul de mult.
Aș începe cu pasiunea mea din copilărie pentru pictură, muzică clasică și literatură, pasiune care după mulți ani s-a concretizat în proiectul numit Fundația Calea Victoriei. Dinainte să merg la școală petreceam foarte mult timp uitându-mă prin albume de artă, desenam foarte mult. Apoi, am descoperit muzica clasică, de operă.
Doi ani din copilărie, mai exact clasa a cincea și a șasea, i-am petrecut la un liceu din Grecia și astfel am reușit să învăț limba greacă foarte bine. Am fost elevă la Arsakeio, un liceu celebru din Atena, unde am avut șansa să ajung deoarece tatăl meu era ambasador acolo.
Când a trebuit să merg la facultate, din fericire, am prins marea schimbare de după 1989 și am urmat o facultate umanistă. Am terminat Facultatea de Litere, secția română- engleză, ceea ce a însemnat o foarte mare deschidere către zona umanistă. Facultatea m-a ajutat foarte mult să-mi articulez ideile și mesajele într-o formă coerentă și cât mai bine înțeleasă de către cei din fața mea. Recomand tuturor părinților ai căror copii sunt talentați sau au o pasiune în zona umanistă, culturală să îi lase să își urmeze pasiunea pentru că acest domeniu înseamnă de fapt o foarte mare deschidere către comunicare. Altfel spus, poți să ai o idee minunată, dar, dacă nu știi cum să o transmiți celor din jur, poți să nu fii înțeles.
În paralel cu facultatea, pe care am absolvit-o în 1995, am urmat și cursurile istoricului Virgil Cândea, acestea legându-se foarte mult de ceea ce facem noi acum la fundație pentru că erau niște cursuri opționale.
După terminarea facultății am aplicat și am câștigat o bursă universitară acordată de “Fundația Onassis”, o fundație care susține cunoscătorii de limbă greacă din întreagă lume. Astfel, timp de de un an am studiat la Atena, unde am urmat cursurile Universității Panteion. Această bursă a fost ca un masterat mai relaxat, a fost o experiență într-o țară cunoscută mai mult pentru turism și pentru bună dispoziție decât pentru studii.
De curând, în vara trecută, am absolvit masteratul de “Studii Vizuale și Societate”, un masterat pe care l-am ales datorită unuia dintre oamenii cei mai frumoși pe care i-am cunoscut în ultimii zece ani: domnul profesor Vintilă Mihăilescu, cel mai carismatic și implicat antropolog din România. Urmându-l pe dumnealui, care preda la fundație de 10 ani, mi-am extins și zona aceasta de privire prin ocheanul antropologiei, o perspectivă foarte interesantă care ne ajută să vedem lumea dincolo de bine, rău, frumos, urât. Pur și simplu, să căutăm cauzele din spatele întâmplărilor, să căutăm cauzele comportamentelor oamenilor fără să judecăm.
Prin masterul acesta, eu încurajez educația continuă și, cumva, fără să îmi dau seama, acum 12 ani, când am început Fundația Calea Victoriei puneam bazele unei instituții non-profit care asta face: educație continuă. Noi, când am creat Fundația, ne-am gândit în special la tineri, la elevi și la studenți care ar dori să cerceteze, să studieze, să își găsească mentori în domeniile umaniste. Dar marea surpriză a fost că au venit oameni de toate vârstele încă de la primele cursuri ale lui Neagu Djuvara sau Tiberiu Soare. Și ne-am dat seama că facem parte din curentul acesta de educație continuă care, de fapt, înseamnă: Omul, cât trăiește, învață. Educația nu se termină odată cu încheierea facultății sau a masterului. Educație continuă înseamnă și că mergem la teatru, că ne uitam la un film inteligent, că mai facem un master, un doctorat sau că mergem la cursuri cum sunt cele de la Fundația Calea Victoriei.
Care a fost parcursul dvs. în carieră?
Am avut un scurt episod de lucru la Ministerul de Externe pentru că eram extrem de animată de dorința de a schimba lucrurile în bine și de a participa la modificarea imaginii României în străinătate. Am lucrat la minister dupa ce timp de doi ani am urmat un curs menit să aducă la un numitor comun toți tinerii care voiau să fie în Ministerul de Externe. Perioada de lucru de la minister a fost destul de scurtă pentru că mi-am dat seama că nu sunt făcută pentru diplomație. Deși tatăl meu este diplomat de carieră, fost ambasador, fost adjunct al ministrului de externe al României și un om care a călătorit mult în străinătate, mi-am dat seama că eu am o altă structură. Probabil zona aceasta umanistă a comunicării, partea transparentă, comunicarea fără ascunzișuri mă caracterizează mult mai bine. Diplomația este un domeniu fascinant, dar trebuie să fii făcut pentru el. Eu nu sunt croită pentru acesta, dar a fost o experiență foarte interesantă.
O parte foarte plăcută este că am rămas în relații foarte bune cu foștii colegi, în special cu domnul Cristian Diaconescu, un mare specialist în politică externă și care acum este unul dintre profesorii de la fundație.
De asemenea, am lucrat ca bibliotecar la un centru de informare, ceea ce m-a ajutat mult să știu cum să vorbesc cu publicul.
Cea mai lungă perioadă la un loc de muncă a fost la o firmă germană de logistică. Acest loc de muncă m-a ajutat să mă organizez și să văd ce înseamnă customer service, am învățat cum trebuie să comunici cu clientul, cum să construiești o relație cu celălalt, cum să întocmești un contract și alte lucruri foarte apropiate de realitate, de concret.
Cum a apărut ideea cursurilor umaniste de la Fundația Calea Victoriei?
Am fost, fără să ne dăm seama, pionieri, nu doar în educația continuă, ci și în cursuri after work sau pentru timp liber. Am fost primii din București și probabil primii din țară care au lansat astfel de cursuri și am reușit să abordăm foarte multe domenii umaniste. La începutul lui 2008, când a trebuit să promovăm cursurile, partenerii noștri care aveau reviste despre timp liber, dar și partenerii noștri online nu știau unde să ne plaseze. Nu știau dacă să ne promoveze la categoria de cursuri de limbi străine, la teatre sau la cinematografe. Nu exista rubrică pentru ceea ce făceam noi. Existau cursuri de actorie (mai ales pentru copii) și cursuri de arte plastice. Însă nu exista un loc în care să abordezi atât de multe domenii: actorie, arte plastice, istoria artelelor, istoria Bucureștiului, cursuri pentru copii, design interior, psihologie, filosofie, antropologie, istoria costumului, stil vestimentar, istoria muzicii clasice, istoria religiilor, spiritualitate, scriere creativă. Multe dintre domeniile acestea, cel puțin cinci-șase, au existat din primele luni de funcționare. Diversitatea ne-a caracterizat și ne caracterizează în continuare.
Ce le-ați spune copiilor și tinerilor despre importanța învățării și a frecventării școlii?
Aș răspunde printr-o poveste pentru că prin parabole și povești reușim să transmitem informația mult mai bine. Chiar este o carte foarte frumoasă: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” a lui Andrei Pleșu. Iisus vorbea prin parabole ca să nu dea sfaturi pe care oamenii să nu le rețină.
Povestea mea, a unui copil care a trăit bine și a avut acces la cărți, muzică clasică, protecție, poate că nu este un exemplu concludent, nu este ceva tipic.
Aș povesti despre tatăl meu adoptiv, Nicolae Ecobescu, diplomat. Tatăl meu, născut în 1931 într-un sat din Oltenia, a hotărât la 13 ani să plece din satul în care crescuse alături de fratele și mama lui, văduvă de război. A plecat din cauza sărăciei și își dorea să meargă la Târgu-Jiu să lucreze în mină. Și-a dorit, precum în romanele lui Mark Twain, să plece cu un prieten să lucreze în mină ca să aibă bani. Au plecat cu trenul și nu știu dacă destinul, Dumnezeu sau, pur și simplu, un om foarte bun…s-a întâmplat ca un om să îi vadă pe acești puști și să-i întrebe încotro merg. Ei au răspuns că vor să meargă la Târgu-Jiu să lucreze în mină ca să aibă bani. Acest om, care nu avea copii cu soția lui, i-a luat la el acasă, le-a făcut baie, i-a hrănit și le-a zis: “Voi trebuie să mergeți la școală, este foarte important să învățați. Puteți să mergeți apoi în mină să împingeți vagonetele cu cărbune și să faceți niște bănuți. Dar, în primul rând, mergeți la școală”. Ceea ce tatăl meu a făcut. Deci, chiar dacă familia nu l-a sprijinit, cineva, în mod aproape miraculos, l-a direcționat către școală. Povestea lui este chiar aceea a unui copil plecat dintr-un sat cu mari probleme economice. Faptul că a învățat, că și-a folosit mintea și a asculat de oamenii din jurul lui care l-au direcționat către studiu, l-a ajutat să aibă o carieră spectaculoasă.
Este povestea unui copil sărac care a urmat sfatul: “Învață, ține-te de școală!”. Și pe parcursul perioadei sale de învățare a apărut periodic cineva care să-l îndrume. El voia să facă o facultate de mine și cineva i-a zis că poate nu merge acolo, i-a spus ca în perioada aceea se înființa un institut de drept international. Oamenii pot vedea potențialul copiilor.
Chiar dacă nu sunt părinții cei care sprijină și înțeleg copilul, dacă acesta învață…mereu va fi sprijinit de un profesor, de o instituție, de un ONG, de un preot. Tatăl meu, acum în vârstă de 89 de ani, editează cărți, scrie despre relații internaționale, citește, este la curent cu noutățile. Asta este viața lui. Faptul că a învățat i-a creat o viață frumoasă și împlinită nu doar lui, ci și familiei lui. Eu am reușit să fac fundația aceasta, am reușit să fac cursuri și să ofer locuri gratuite pentru tinerii care vor să participe la cursuri pentru că tatăl meu a învățat și și-a făcut un rost. Acest lucru i-l spun și fiicei mele. Mara are 18 ani, se pregătește pentru facultate și i-am zis: “Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, ce ai în minte si în suflet nu poate nimeni să îți ia. Nimeni. Învață, citește, deschide-ți mintea…acestea sunt cele mai importante instrumente. Este supraputerea pe care ne-o putem construi singuri, prin educație”.
Ați avut vreun moment mai dificil când erați copil sau adolescentă? Acasă sau la școală- bullying, competiție foarte mare. Cum ați trecut peste el?
Din fericire, nu am avut astfel de momente. Eu eram un copil deschis, glumeț și vorbăreț si, probabil, mi-am construit un zid de apărare. Cred că foarte mult bullying apare din cauza filmelor americane, acolo am vazut multe astfel de situații. De asemenea, poate să apară dacă acasă este un mediu agresiv, violent. La mine, când eram elevă, nu a fost cazul.
În schimb, la fiica mea, au fost situații de bullying. În acele momente, i-am zis că în cursul vieții se va întâlni cu oameni agresivi și că întotdeauna în spatele agresivității este o lipsă, un complex, o nesiguranță. I-am spus că trebuie să înțelegă că respectivele persoane au niște probleme personale care generează această agresivitate. În cazul ei, era vorba de o profesoară din cauza căreia am schimbat liceul.
Din fericire, am reușit să depășim acest moment, ea s-a maturizat și a învățat cum să fie diplomată, fără să accepte nedreptatea sau agresiunea. Ea spune ce gândește, dar am învățat-o să răspundă fără agresivitate sau obrăznicie. Să caute soluția, fiind fermă totodată, în cazul în care crede că părerea ei este corectă.
Cred că pentru a proteja copiii de bullying, părinții trebuie să înțeleagă agresivitatea, să nu fie agresivi și să stea foarte mult de vorbă cu copiii. Să îi învețe să fie fermi. Să fie atenți ca fiii și fiicele lor să nu dezvolte la rândul lor comportamente agresive. Violența nu este o soluție. Unul dintre eroii mei este Mahatma Ghandi și recomand călduros filmul despre viața lui.
Îmi puteți oferi trei exemple de oameni care credeți că pot fi modele pentru copii și tineri?
Avem foarte mulți oameni extraordinari în jur, trebuie doar să ne deschidem ochii, sufletul și mintea. Pot fi modele și cei care trăiesc printre noi și pe care îi vedem la televizor sau îi auzim la radio, dar și oameni care au trăit în alte secole. De exemplu, fiica mea a început să citească Divina Comedie și îi place foarte mult Dante Alighieri. Prin lectură și educație, copiii pot descoperi personaje extraordinare care au trăit în alte secole. Modelele pot fi actori, muzicieni, astronauți, sportivi. De exemplu, acum sunt la modă fotbaliștii. Ei sunt de admirat pentru că sunt un model de rezistență. Sunt un fel de “noii zei”, sunt oameni extraordinari care par să depășească limitele umanului.
Fiecare om își poate găsi modele. Modelele mele sunt multe și sunt din această zonă umanistă, culturală. Câteva dintre ele le-am menționat: Vintilă Mihăilescu- antropolog, Neagu Djuvara, istoric care nu mai este printre noi, dar cărțile lui sunt minunate. El a scris mult și pentru copii. De exemplu, cartea “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”.
Cred că orice om care reușește să construiască ceva într-un anumit domeniu poate fi model pentru noi. Daca ești pasionat de sport, poți să își cauți modele în sport, dacă ești pasionat de literatură o să ai un scriitor ca model. Modelele sunt oameni care ne inspiră și pe care îi vedem că transmit cu tot sufletul și cu sinceritate ceea ce au de zis. Sunt foarte mulți oameni extraordinari, trebuie doar să îi căutăm.
Ne puteți recomanda o carte pe care să o citim în această perioadă? O carte pentru elevi si una pentru adulti.
O carte care cred că ar trebui să fie în orice casă este “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, cartea lui Neagu Djuvara. Eu am fost speriată de istorie când eram la școală, nu reușeam să rețin date și credeam că este ceva foarte complicat. Datorită lui Neagu Djuvara și doamnei Georgeta Filitti am descoperit că istoria poate fi ceva fascinant când vorbim despre oameni și întâmplări și nu neapărat despre a reține ani.
O carte pentru părinți și profesori și care pe mine m-a ajutat foarte mult este “Puterea intenției”, o carte scrisă de Wayne Dyer. O carte despre cât de important este să îți stabilești ce îți dorești și cum să urmărești acest lucru zi de zi printr-o gândire pozitivă. Este o carte care m-a ajutat în momente dificile ale fundației. După cum vedem și în această perioadă, lucrurile nu sunt stabile 100%, viața presupune schimbare, provocări. Această carte a lui Wayne Dyer și orice carte a lui tradusă în română este de un mare sprijin emoțional și de dezvoltare spirituală.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.
