Știați că? – partea a V-a. Curiozități despre țara noastră – România

Categorie COPII|Mediul inconjurator
|

Continuăm seria „Știați că…?”, iar în cadrul acestui articol vă prezentăm câteva lucruri fascinante despre România:

  1. Găzduiește cea mai grea clădire din lume. Marele Palat al Parlamentului din București, început în ultimii ani ai domniei lui Nicolae Ceaușescu și neterminat până în 1997 (șapte ani după moartea sa), are 240 de metri lungime, 270 metri lățime și 86 metri înălțime (12 etaje);
  2. Și cel mai frumos drum din lume. În căutarea „celei mai bune șosele din lume”, Jeremy Clarkson a declarat că l-a găsit în mijlocul României – sub forma autostrăzii Transfăgărășan. Indiferent de modul în care îl privești, este un lucru extraordinar: o întindere de asfalt plină de tuneluri, viaducte și poduri;
  3. Pe teritoriul țării, turiștii pot observa cel mai mare mamifer din Europa. Bizonul european a fost vânat aproape până la dispariție, dar în ultimii ani a fost reintrodus în mai multe țări din Europa de Est, inclusiv în România;
  4. România are una dintre cele mai bune conexiuni la internet. Este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru viteza 4G, ocupând un al patrulea loc impresionant din 78 de națiuni, potrivit OpenSignal. Utilizatorii din țară se pot aștepta la o viteză de 35,61 Mbps, în medie, comparativ cu doar 21,16 Mbps în Marea Britanie;
  5. Este locul de naștere al unei cafele apreciată în întreaga lume. Francesco Illy, fondatorul companiei italiene de prăjire a cafelei, s-a născut de fapt în Timișoara, România. Ulterior s-a mutat la Viena, apoi în orașul italian Trieste;
  6. România este țara multor inovațiilor. Nicolae Paulescu a descoperit insulina (deși doi oameni de știință canadieni au primit Premiul Nobel în 1923 pentru studiile lor), lui Henri Coandă i s-a atribuit inventarea motorului modern cu reacție, iar Petrache Poenaru a inventat stiloul. Țara are patru laureați ai premiului Nobel: George Emil Palade (medicină), Elie Wiesel (pace), Herta Müller (literatură) și Stefan Hell (chimie);
  7. Bisericile sale sunt spectaculoase. România are șapte situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO, inclusiv cele opt biserici din nordul Moldovei, acoperite cu minunate fresce (Mănăstirea Voroneț a fost supranumită Capela Sixtină a României) și bisericile de lemn din Maramureș;
  8. Găzduiește un cimitir atipic. Cimitirul Vesel de la Săpânța evită amintirile sumbre, în favoarea pietrelor funerare colorate.

Sperăm să găsești aceste informații despre România ca fiind utile și în același timp interesante!

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.