Fiecare anotimp are partea lui unica si frumuseti pe care nu le regasim in celelalte anotimpuri. Toamna transforma natura ca, ulterior sa ne-o dezvaluie in intreaga ei splendoare. Cateodata blanda, cu soare si parfum de fructe, alteori mai aspra cu miros de bruma si ploi reci sau vant taios, dar intotdeauna colorata.
Toamna este anotimpul care creeaza cele mai impresionante peisaje si are cea mai interesanta mixtura cromatica. Daca facem o plimbare in natura vom putea observa un numar infinit de nuante in combinatie de maro, galben, portocaliu si rosu. Pentru fiecare dintre noi toamna are o alta insemnatate. De la culesul roadelor, plimbari lungi pe covoare de frunze parca depuse doar pentru noi, amintirea zilelor de vara, la vreme rece, ceai cald in zilele ploioase, melancolie si visare.
Iata cateva motive pentru care ar putea sa iti placa acest anotimp:
1.Culoarea – Toamna natura capata culori placute, calde, care parca vor sa compenseze racoarea care se instaleaza. Nu este nimic mai frumos decat sa admiram frunzele din gradini, parcuri si paduri cum isi schimba culoarea de la verdele intens din timpul verii la galben, la portocaliu, apoi la rosu.
Acum te poti bucura de multitudinea florilor, de peisajele minunate, de razele tarzii ale soarelui. Daca vrei sa-ti innoiesti colectia de fotografii cu peisaje superbe, toamna este anotimpul perfect.
2.Mancarea – Toamna aduce cu sine o bogatie de fructe si legume sanatoase, in culori vibrante si arome imbietoare. De la aroma placintei cu mere si scortisoara sau dovleac copt, de la castanele si nucile coapte pana la mirosul gutuilor fragede asezate in pervaz, toamna ne rasfata cu gusturi alese. Sunt nenumarate retetele delicioase pe care le poti incerca acasa alaturi de parintii si bunici.
Putem spune ca acum, toamna, este momentul in care ar trebui sa ne incarcam bateriile cu vitamine mancand fructele si legumele preferate. Avem nevoie de energie pentru schimbarile pe care le aduce acest anotimp, respectiv de la adaptarea la frig pana la efortul pe care il depui la scoala.
3.Vremea – Toamna inseamna vreme schimbatoare, ploi, ceata, temperaturi scazute. Totusi, o plimbare in natura, fie ca vorbim de parc, padure sau drumetie pe munte, pasind pe covorul de frunze in culori cu grija alese este prilej de fericire, meditatie si de regasire a linistii interioare.
4.Halloween – Desi nu este sarbatoarea noastra, este o sarbatoare de origine celtica, am inceput sa o acceptam si sa ne bucuram de ea destul de mult. Specific pentru Halloween sunt dovlecii scobiti care au menirea de a alunga spiritele rele, insa in magazine putem gasi si alte obiecte specifice acestei sarbatori (ex. masti, costumatii, afise).
5.Treci la garderoba de toamna – Dupa perioada in care ai purtat tricouri si pantaloni scurti, acum poti sa iti schimbi look-ul. Pentru ca vremea se racoreste, vei putea sa imbraci hainele de toamna pe care poti sa le combini dupa cum iti sunt preferintele.
Acestea sunt doar o parte din lucrurile care pot sa ne faca sa ne gandim cu drag la acest anotimp. Tu de ce iubesti toamna?
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.