Ce sunt temele?
Temele pentru acasa pot fi definite drept un set de cerinte efectuate in afara orelor de curs, ce au ca scop principal insusirea si fixarea notiunilor predate in timpul orelor de curs. Acestea ii familiarizeaza pe copii cu ideea de responsabilitate, in acelasi timp dezvoltandu-le capacitatea de organizare, creativitatea si spiritul de initiativa.
Copilul se descurca mai bine la scoala atunci cand parintele este implicat activ in procesul de realizare a temelor.
Cum se poate implica un parinte?
- Fa cunostinta cu profesorii, pentru a le cunoaste asteptarile (ex: prin participarea la sedintele cu parintii);
- Pregatirea ambientului (ex: camera luminoasa, ustensilele precum stiloul, caietele etc. sa fie la indemana copilului);
- Stabilirea unui orar pentru efectuarea temelor (ex: dupa joaca, sau dupa cina) – copilul are nevoie de sprijin pentru gestionarea timpului;
- Motivarea copilului si monitorizarea acestuia (ex: manifestarea interesului pentru temele pe care copilul le primeste pentru acasa, stadiul proiectelor de la scoala etc.);
- Puterea exemplului – copilul invata prin observarea comportamentului persoanelor de atasament. Astfel, daca parintele obisnuieste sa citeasca, sa se documenteze si copilul va face la fel;
- Recompensele pozitive – sunt acele consecinte care vin imediat dupa un comportament si ne invata sa il repetam pe viitor;
- Pauzele – orice copil are nevoie de timp liber, pentru relaxare si odihna.
De asmenea, va puteti sprijini si motiva copilul in efectuarea temelor pentru acasa, apeland la mici trucuri precum: obisnuirea copilului cu ideea de teme inca din primul an de scoala, asocierea acestei activitati cu una ludica (ex: povesti), gasirea unui alt nume pentru teme, mai atractiv pentru copil.
Daca sunteti de parere ca cel mic este suprasolicitat de sarcinile de la scoala, sau de acasa este important sa discutati cu un cadru didactic (invatator/profesor) despre aceasta problema. In orice caz, sunt contraindicate extremele, mai exact lipsa totala de implicare a parintelui in efectuarea temelor pentru acasa, respectiv preluarea sarcinii efectuarii temelor de catre parinte, in locul copilului.
Puteti sa solicitati sprijinul nostru, scriindu-ne pe telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau sunand la 116 111.