Ne dorim sa oferim cea mai buna educatie copiilor nostri. Astfel, pe langa reguli care tin de siguranta si comportament, mai trebuie sa avem grija si de un alt aspect, respectiv sa ii incurajam si sa ii indrumam sa isi stabileasca obiective.
Atingerea acestor obiective reprezinta un pas important in educatia copiilor deoarece vor invata sa isi faca planuri, sa gaseasca solutii pentru a le atinge, sa respecte termene. Dezvoltarea acestor abilitati ii ajuta sa depaseasca obstacole, sa nu se lase coplesiti de esecuri, sa fie perseverenti.
Iata care sunt pasii de urmat in atingerea obiectivelor in mod eficient:
1) Realizarea unei lista de dorinte
Pentru a realiza aceasta lista este important sa stie ceea ce isi doreste si daca sunt dorintele lui sau vin partea celor din jur. Daca sunt ale lui, au sanse mari sa se indeplineasca deoarece implicarea si motivatia vor fi la un nivel ridicat.
2) Stabilirea obiectivelor
Din lista de dorinte poate alege pe acelea care chiar conteaza pentru el si sa le transforme in obiective. Asigurati-va ca acestea sunt motivante, ca sunt importante pentru el. Motivatia este cheia indeplinirii obiectivelor.
Ca sa-si seteze obiective cu sanse mari de reusita, acestea trebuie sa fie:
- specifice – inseamna ca obiectivele sunt clar exprimate, bine definite, usor de inteles.
- masurabile – presupune ca obiectivele pot fi cuantificate si urmarite in timp.
- accesibile – obiectivele trebuie sa fie posibil de atins, realizabile, pentru a nu-l demoraliza.
- relevante – scopul urmarit trebuie sa aiba un impact major asupra vietii lui pentru ca, altfel, risca sa nu ii mai acorde importanta cuvenita.
- Temporale – Obiectivele trebuie sa aiba un termen limita bine stabilit.
3) Plan pentru atingerea obiectivelor
Este important sa stie cum poate ajunge de la dorinta la ceva concret. Astfel, este important sa stabileasca un plan, cu punctul din care pleaca si punctul in care doreste sa ajunga, cu pasi pentru perioada de timp dintre punctele de plecare si sosire.
4) Punerea in practica
Poate realiza cel mai senzational plan insa, daca nu il pune in actiune este ca si cum nu ar fi. De aceea, incurajeaza-l ca, pe langa celelalte activitati in care se implica zilnic, sa acorde timp si pentru a lucra la atingerea obiectivului.
5) Verificarea rezultatelor actiunilor
Daca isi doreste rezultate imediate, s-ar putea sa renunte usor. De aceea, este recomandat sa stabileasca actiuni mici, pe care sa le poata indeplini usor. Acestea il vor ajuta sa intelega progresul realizat si faptul ca se indrepta catre obiectivul stabilit.
Fiti alaturi de ei, sprijinandu-i si aratandu-le cat de mult apreciati eforturile pe care le fac. De asemenea, incurajati-i punand in valoare realizarile, purtati discutii despre ce cred si ce simt ori de cate ori reusesc.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.