Inteligenta emotionala si exprimarea sentimentelor

Categorie PARINTI|Relatia cu copilul
|

Inteligenta emotionala este abilitatea de a face fata problemelor vietii, controlandu-ti emotiile si relationand bine cu ceilalti. O persoana cu un nivel crescut al inteligentei emotionale poate, de asemenea sa detecteze sentimentele celuilalt, pentru a actiona adecvat.

Parintele isi poate da seama daca copilul sau are probleme in aceasta privinta, punandu-si urmatoarele intrebari:

– copilul tau este capabil sa spuna ce vrea, ce prefera?

– copilul tau spune ce se petrece cu el?

– este capabil sa se separe de tine fara stres si sa se ataseze de un alt adult?

– copilul se conformeaza rutinelor gradinitei si scolii fara dificultati?

– copilul se implica profund in joc?

– copilul se poate linisti si concentra?

– copilul este constient de sentimentele sale si le poate exprima fara a rani pe altii?

Tristetea, teama, mania sunt normale insa trebuie sa il inveti sa si le exprime fara sa raneasca pe altii.

 

Constientizarea sentimentelor

Este de dorit ca parintii sa isi invete copii sa recunoasca manipularea prin vinovatie.

Daca familia vorbeste despre sentimente vor invata cum sa si le identifice si cum sa le exprime. Daca un parinte ii intreaba pe copii cum le-a mers in acea zi, este important sa ii intrebe si ce au simtit in legatura cu ceea ce s-a intamplat. Pe parcursul zilei, parintele ar trebui sa il intrebe pe copil, ce anume l-a inspirat un anumit eveniment si ce au simtit celelalte persoane implicate. De asemenea, este important ca parintii insusi sa vorbeasca despre sentimente atunci cand povestesc cum le-a mers in ziua aceea.

Invatati-i pe copii sa devina spectatori si sa urmareasca totul cu un ochi critic. De exemplu, atunci cand oamenii isi vorbesc unii altora aspru si jignitor, iar ceilalti incep sa rada de suferinta altora, copiii vor invata sa faca la fel!

Cand va uitati la televizor impreuna cu copilul, intrebati-l cum crede ca s-a simtit personajul respectiv? Astfel il invatati multe lucruri pozitive si il ajutati sa invete sa perceapa pe cei de langa el prin identificarea emotiilor lor, sa le anticipeze reactiile afective cu ceilalti si sa isi dezvolte independenta.

Cercetarile indica faptul ca aceste aptitudini (de a isi controla sentimentele care pun stapanire pe el, de isi mentine autocontrolul in situatii stresante si de a comunica intr-un mod pozitiv cu ceilalti) sunt esentiale pentru succesul la scoala, in familie, cu prietenii si pe plan profesional.

Daca un copil este invatat sa constientizeze aceste sentimente, s-ar putea sa isi dea seama ca a face ceva daunator pentru propria persoana (precum fumatul) nu este chiar modul cel mai inteligent de a isi alunga nesiguranta, insa acest gen de situatie implica si stapanirea de sine.

Copiii trebuie sa isi stapaneasca nesiguranta, frica si incitarea! In plus, copiii trebuie sa stie cum sa spuna nu intr-un mod cat mai firesc cu putinta.

Dupa ce copiii invata sa isi filtreze sentimentele, sa reactioneze la stres fara sa devina inaccesibili si impulsivi si sa comunice eficient cu ceilalti, atunci vor avea sanse sa faca fata diverselor situatii sociale prin chibzuinta si responsabilitate.

 

Puteti sa solicitati sprijinul nostru, scriindu-ne pe telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro sau sunand la  116 111.