Poate cea mai eficientă metodă de a convinge copilul să fie ordonat și să mențină curățenia în camera lui sau printre obiectele lui este puterea exemplului. Cum ajungi însă să creezi o rutină pentru a nu mai părea atât de greu să mențină ordinea?
Rutina
O acțiune repetată poate deveni un obicei, așadar nu va mai părea atât de greu și de solicitant. De exemplu, copilul poate avea un orar zilnic și pentru acasă, în care își programează activitățile în detaliu – după teme, 10 minute alocă aranjării rechizitelor, apoi joacă, apoi selectarea hainelor care trebuie să ajungă în coșul de rufe pentru spălat.
Ordonarea lucrurilor pe categorii
Un pas important în ceea ce privește ordinea este ca lucrurile să aibă locuri bine stabilite – în dulap, coșuri sau cutii. Dacă acestea sunt și colorate diferit, va fi chiar mai simplu pentru copil să învețe unde este locul fiecărui obiect.
Calendarul activităților importante pentru copil
Marchează datele importante pentru copilul tău – în primul rând cele legate de școală – cum ar fi un examen sau un proiect, apoi lucrurile care îi fac plăcere – aniversarea vreunui prieten sau vreo excursie pe care ați organizat-o împreună. Fiind vizibile și pentru copil, va înțelege mai bine ce înseamnă organizarea.
Ziua de curățenie a familiei
Tot din categoria rutinei face parte și ziua de curățenie în care să fie implicată toată familia. Dacă există un calendar și toată lumea se mobilizează, și cel mic va deprinde acest obicei. E foarte important să împlicați și copilul în alegerea zilei de curățenie generală, de exemplu, ca să se simtă implicat și desigur, responsabil pentru zona de obiecte personale pe care le are, de la lucruri la jucării și rechizite școlare.
Recompensa pentru ajutorul acordat
Copiii vor fi încurajați să se implice în menținerea ordinii lucrurilor lor dacă simt că sunt apreciați și lăudați pentru asta. Provocarea rămâne în continuare păstrarea curățeniei pentru mai mult timp, însă lucrurile se pot rezolva cu tot felul de recompense, materiale sau imateriale.
Dacă ai întrebări, discută cu un adult de încredere sau sună la 116111 sau scrie-ne la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro