Moduri creative de a sărbători aniversările copiilor în timpul pandemiei

Categorie PARINTI|Relatia cu copilul
|

În contextul actual, poate fi dificil să le explicăm copiilor de ce nu își pot sărbători zilele de naștere alături de prietenii lor. Așadar, vă propunem câteva idei care să vină în sprijinul organizării unei petreceri pentru copii, acasă.

Yes day. Aceasta este o idee minunată pentru copiii de toate vârstele. Este o zi în care trebuie să spuneți da tuturor dorințelor lor, în măsura în care acest lucru este posibil. De exemplu, dacă vine vorba de mâncare, în această zi ei pot alege meniul. Este o idee ușor de pus în practică acasă și puteți antrena copiii în prepararea, sau achiziționarea ingredientelor.

Să dansăm! Decideți o anumită oră din zi și încurajați-l pe cel mic să aleagă lista de melodii. Pe lângă aspectul distractiv, activitatea fizică contribuie la eliberarea endorfinelor, resposabile pentru starea noastră de bine.

Zoom party. Dacă este posibil, ar putea fi o idee bună să vă ajutați copilul să-și vadă unii dintre prieteni în această zi specială. Luați legătura în prealabil cu ceilalți părinți și organizați o petrecere Zoom. Cheia unei petreceri de succes este să o mențineți scurtă și interactivă, mai ales când vine vorba de copiii mai mici.

Netflix party. Această idee este perfectă pentru adolescenți, iar implicarea dumneavoastră va fi minimă. Puteți sugera o petrecere Zoom urmată de toată lumea care urmărește același film pe Netflix.

Construiți un fort. Aceasta este una dintre acele idei care va necesita mult spațiu și efort. Cu toate acestea, dacă ideea se dovedește a fi una de succes, puteți păstra fortul o perioadă de timp. În unele cazuri, copiilor le place atât de mult, încât chiar vor fi de acord cu activități care nu îi atrag în general – precum cititul. Puteți antrena copiii în procesul de construire a fortului…acestea sunt ușor de montat și puteți folosi orice aveți la dispoziție, inclusiv decorațiuni de Crăciun.

În excursie. Chiar dacă nu puteți părăsi localitatea, asta nu înseamnă că nu puteți organiza o excursie. Amenajați un cort în curtea dvs., sau chiar în camera de zi. Dacă nu aveți un cort, puteți folosi pături și perne, sau puteți organiza un picnic în familie.

Cursa cu obstacole. Utilizați obiecte din jurul casei dvs. pentru a crea o cursă cu obstacole pentru copilul dumneavoastră. Puneți perne pe podea pentru ca cel mic să sară peste ele, formați trasee, sau puneți diverse obiecte pe care acesta nu are voie să le atingă. Desenați un șotron! Câștigătorul primește prima bucată de tort.

Un lucru este clar…sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor în contextul actual necesită creativitate. Indiferent de vârstă, sau ce idee decideți să puneți în practică, principalul aspect este să vă asigurați că cel mic se simte special de ziua lui. Pentru cele mai bune rezultate, încercați să combinați câteva idei într-o zi.

 

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.