Pandemia de coronavirus ne-a schimbat modul de viață, de la libertatea de a alege să facem lucruri, să decidem unde mergem, cu cine socializăm, la izolare forțată și distanțare socială. Dreptul de a alege pentru propria persoană a dispărut. Cu toate acestea, ființa umană are capacitatea de a se reconfigura rapid, de la activități față în față la propriu la activități față în față cu ajutorul tehnologiilor.
Cum s-a transformat totul de la un început de an 2020 liniștit, la o lună martie 2020 tumultoasă? Nici noi nu știm. Dar știm că am reconfigurat totul pentru copii și părinți, astfel încât educația să continue, pentru că educația generațiilor anterioare ne-a ajutat azi (descoperirea internetului, utilizarea platformelor online, socializarea online).
Haideți să înțelegem cum a fost 2020 până acum și ce transformări s-au întâmplat și, mai ales, cum facem față ca să ne păstrăm un stil de viață sănătos în plină pandemie.
Bun venit la Telefonul Copilului!…suntem în continuare alături de beneficiarii proiectului, în special în aceasta perioadă, prin serviciul de tip helpline 116 111.
În primele luni ale anului 2020, apelanții care au contactat linia 116 111 au fost informați cu privire la serviciile pe care le pot solicita în cadrul proiectului „Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate”: activități remediale; campania „Curat de primăvară”.
O particularitate a primelor luni ale anului 2020 o reprezintă nevoia de informare a apelanților, în contextul pandemiei covid-19.
Informarea apelanţilor din GT al proiectului POCU/74/6/18/106615 Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate
Din totalul apelurilor, în 78% din situații au fost solicitate informații cu privire la desfășurarea proiectului:
- serviciile de care pot beneficia prin intermediul liniei de tip helpline 116 111;
- specificul organizatiei Asociația Telefonul Copilului;
- calendarul activităților remediale;
- campania Curat de primăvară.
Consilierea psihologică a beneficiarilor din GT al proiectului POCU/74/6/18/106615 Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate
În 87,5 % din totalul sesiunilor de consiliere a fost prezentă nevoia de consiliere psihologică și a vizat aspecte precum:
- analiza factorilor de risc care generează absenteismul școlar (ex: mediu familial conflictual, abuz de tip bullying, probleme emoționale);
- identificarea factorilor de protecție, a surselor de reziliență (ex: persoane-suport), în vederea echilibrării emoționale;
- apelanții au fost consiliați în vederea adoptării unui stil de viață sănătos (ex: alimentație sănătoasă, exerciții fizice și odihnă corespunzătoare categoriei de vârstă) și încurajați referitor la importanța frecventării cu regularitate a cursurilor școlare;
- referitor la conflictele intrafamiliale, consilierea s-a axat pe evaluarea rolului pe care copilul îl are în cadrul familiei, analiza complexului de rivalitate fraternă, îndrumare în vederea stabilirii unor reguli, ierarhii în cadrul familiei;
- apelanții au mai solicitat consiliere din următoarele motive: nevoia de apartenență la grup și dificultatea de integrare, probleme sentimentale, conflicte cu grupul de covârstnici, somatizări, nevoia de comunicare și de ventilare a emoțiilor, discriminare, manifestări din spectrul anxios (ex: teama de examene);
- au fost utilizate tehnici de consiliere centrate pe persoană (normalizarea, validarea, reformularea, parafrazarea) în vederea creșterii receptivității beneficiarilor la sugestiile consilierului telefonic și s-a exersat comunicarea de tip asertiv (mesajele de tip EU), respectiv comunicarea autentică;
- au fost vizate aspecte precum prevenția, intervenția în situație de criză, cât și pe termen lung.
- acordarea suportului emoțional referitor la restabilirea echilibrului în relația copil/părinte, dominată de situații conflictuale bazate pe absența mijloacelor de comunicare asertivă, confuzie de rol, respectiv încălcarea granițelor personale, fiind analizată dinamica familială;
- îndrumare în vederea dezvoltării proceselor cognitive (gândire, memorie), precum și a stimulării creativității;
- având în vedere contextul medical actual, consilierea s-a axat pe gestionarea trăirilor emoționale atât ale copiilor, cât și ale părinților care ne-au contactat.
Testimonial
“Bună ziua, sunt elev in clasa a II-a și colegii mei îmi vorbesc urât, îmi pun diverse porecle și îmi aruncă caietele. Totul se întâmplă în pauze și nu am curaj să vorbesc cu învățătoarea, sau cu părinții. Eu nu le-am greșit cu nimic…ce pot să fac? Îmi este teama sa mai merg la școală.”
(Baiat, 8 ani. Caz preluat prin intermediul Serviciului de tip Helpline 116 111. Caz editat în vederea păstrării confidențialității)
Pentru că ne petrecem tot mai mult timp acasă, de ce să nu îl petrecem într-un mod distractiv și în același timp, instructiv-educativ? Mai multe detalii regăsiți în următorul articol:
20 de activități pe care le putem desfășura acasă, împreuna cu cei mici
Problemele educaționale au fost semnalate în 42,5% din sesiunile de consiliere oferite prin intermediul Serviciului de tip helpline 116 111 și au făcut referire la aspecte precum: prevenire abandon școlar, relația profesor-elev etc.
În această perioadă este important să fim atenți la informațiile și stările pe care le transmitem copiilor, referitor la noul coronavirus (Covid-19) astfel încât să nu se sperie. Așadar, venim în sprijinul dumneavoastră cu următoarele recomandări:
Testimonial
“Bună ziua, sunt mama unui băiat în vârstă de 12 ani. Am înțeles din mass-media faptul că vor avea loc unele schimbări în ceea ce privește programul copiilor la școală. De asemenea, aș dori să știu ce măsuri se iau în cadrul unităților de învățământ, legat de epidemia Covid-19. Vă mulțumesc!”
(Caz preluat prin intermediul Serviciului de tip Helpline 116 111. Caz editat in vederea pastrarii confidentialitatii)
Consilierea juridică a beneficiarilor din GT al proiectului POCU/74/6/18/106615 Măsuri integrate de îmbunătățire a accesului la educație al copiilor din școli defavorizate.
Consilierea juridică a apelanţilor a constat în informarea şi îndrumarea acestora conform legislaţiei în vigoare:
- Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată;
- Legea Educaţiei nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare referitoare la gestionarea abuzului de tip bullying (ex: la articolul 7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins: „(11) În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţă psihologică – bullying.”);
- Îndrumarea către instituțiile abilitate la nivel local/județean.
Testimonial
Bună ziua, sunt mama unui fetițe în varsta de 6 ani. Aș avea nevoie de informații și îndrumare în ceea ce privește înscrierea copilului la clasa pregătitoare. De asemenea, aș dori să știu dacă și fiica mea vă poate suna și pentru ce motive…ea este foarte comunicativă. Vă mulțumesc!
(Mama unui fete in varsta de 6 ani. Caz preluat prin intermediul Serviciului de tip Helpline 116 111. Caz editat in vederea pastrarii confidentialitatii)
În plină pandemie de coronavirus copiii pot continua să studieze cu ajutorul tehnologiei. Cum? Accesând aplicații care pot crea o clasă virtuală. Propunem cadrelor didactice un ghid de bune practici:
E-learning, sau învățarea la distanță. Ghid de bune practici pentru cadrele didactice
Pandemia de coronavirus ne-a forțat la autoizolare și, inevitabil, la distanțare socială. Cum pot face față familiile în această perioadă? Vă propunem un articol în acest sens.
Cum ne gestionăm emoțiile este esența acestei perioade forțate de carantină, deoarece ne putem dezvolta surse de reziliență (cum să facem față unor situații de stres).
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.