Suntem la finalul unui an atipic, cu multe incertitudini și provocări permanente. Este momentul să ne gândim și la aspecte pozitive din acest an, poate am învățat să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, poate timpul petrecut cu copiii a fost de calitate, poate relațiile dintre membrii familiei s-au dezvoltat mai mult.
Ca în fiecare an de sărbători, pregătirile se vor desfășura la fel, doar că în familie și pentru familie. Ca să ne protejăm sănătatea, decorațiunile pot fi create în familie așa cum și Crăciunul va fi sărbătorit. Vă recomandăm articole despre decorațiuni realizate manual și idei creative de a petrece Crăciunul în siguranță.
Idei creative de a petrece Crăciunul în siguranță – partea I
Idei creative de a petrece Crăciunul în siguranță – partea a II-a
Familia este esența vieții și mediul în care ne dezvoltăm un stil de viață sănătos. Tot familia este plină de resurse atunci când apar evenimente stresante, precum pandemia cu COVID-19. Vă recomandăm un articol despre sărbători în familie în contextual actual pandemic.
Relațiile sociale sunt importante pentru copii, mai ales că în acest an au fost private de menținerea legăturilor sociale cu prietenii, colegii de școală. Vă recomandăm un articol despre modul în care cadrele didactice pot menține legătura cu elevii în perioada sărbătorilor de iarnă.
Moduri în care putem menține conexiunea cu elevii în perioada sărbătorilor de iarnă
Chiar dacă suntem într-un an atipic, Moș Crăciun nu și-a întrerupt activitatea, așa cum au crezut mulți copii. Vă recomandăm un articol despre activitatea lui Moș Crăciun în timpul pandemiei cu COVID-19.
După acest an greu, mai ales din punct de vedere emoțional, vă dorim să vă bucurați de sărbătorile de iarnă în familie, locul din care învățăm valorile (iubirea necondiționată, grijă pentru ceilalți, contribuția în familie, încurajarea reală) și în care găsim cele mai bune soluții.
Contact:
Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:
- la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
- pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.