Să-i ajutăm pe copii să inițieze și să mențină relații de prietenie în timpul pandemiei

Categorie PARINTI|Problemele copilului
|

În 2011, Organizația Națiunilor Unite a desemnat 30 iulie Ziua Internațională a Prieteniei, recunoscând în rezoluția sa „relevanța și importanța prieteniei ca sentiment nobil și valoros în viața ființelor umane din întreaga lume.

Prietenii sunt primele persoane pe care copiii le aleg. Faptul că relațiile de prietenie sunt deschise și voluntare (s-ar putea încheia în orice moment) le face semnificativ diferite de relațiile cu membrii familiei.

De asemenea, prieteniile sunt contexte în care copiii învață abilități esențiale pentru a se înțelege cu ceilalți, cum ar fi negocierea, compromisul și rezolvarea conflictelor. Spre deosebire de majoritatea celorlalte relații, prietenia este, de asemenea, ceea ce numim o relație „orizontală”, ceea ce înseamnă că dinamica este în mare parte egalitară.

A-ți vedea copilul în încercarea de a construi relații de prietenie este una dintre cele mai dificile părți în a fi părinte. Fie că un copil este timid sau prea autoritar în relaționarea cu ceilalți, să-și găsească prieteni adevărați poate fi o provocare. Adăugați o pandemie și devine mult mai dificil să inițieze și să mențină conexiunile.

Ce putem face pentru a-i ajuta pe cei mici să iși mențină relațiile de prietenie în perioada pandemiei?

  • pentru copiii mai mari și adolescenți, o cheie importantă a prieteniei este dezvăluirea de sine – împărtășirea gândurilor și sentimentelor. Îi putem încuraja să facă acest lucru utilizând platforme online precum Zoom, apeluri telefonice, mesaje text sau în persoană, dar cu menținerea măsurilor de siguranță
  • să înlocuim sintagma „distanțare socială” cu sintagma „apropiere responsabilă” – acest truc diminuează sentimentul de singurătate, pe care cei mici îl pot experimenta în această perioadă. Activitățile în aer liber, cum ar fi ciclismul, pescuitul, mersul pe role, trotinete sunt mai sigure decât activitățile în interior
  • nu toți copiii au acces la tehnologie oricând doresc și mulți sunt deja plictisiți de acest gen de interacțiune. Vă recomandăm să ajutați copilul să creeze o surpriză pentru un prieten care poate fi trimisă prin poștă, sau lăsată la ușa casei prietenului. Trimiterea unei scrisori, desenarea unei imagini, trimiterea unui mesaj secret scris folosind coduri pe care doar cei mici le cunosc ar putea fi modalități de a înveseli ziua unui prieten și de a-l face pe copilul dumneavoastră să se simtă bine
  • extindeți rețeaua socială. Interacțiunea cu oameni noi adaugă varietate vieții sociale. Este posibil ca un copil să se concentreze în principal pe doar câțiva prieteni și să se simtă dat la o parte când acești prieteni nu sunt disponibili pentru o întâlnire online sau petrec timp cu alți copii. Ajutați-l să se gândească la alți copii pe care îi poate contacta. Parcurgerea împreună a fotografiilor vechi de la școală, tabere sau activități ar putea da un refresh memoriei
  • în măsura în care prietenii se pot bucura de activități comune și se pot juca la distanță, merită încercat. Unele jocuri online funcționează pentru unii copii

Alte opțiuni pentru distracție includ jocuri de societate, realizarea unui proiect împreună, cum ar fi grădinăritul, gătitul, meșteșugurile, recondiționarea locuinței sau învățarea unei noi abilități, cum ar fi dansul, sau tricotatul. Alegeți activități plăcute și distractive atât pentru dumneavoastră cât și pentru copii.

Pandemia de coronavirus nu va dura pentru totdeauna, dar cu siguranță este mai degrabă un maraton, decât un sprind. În timp ce așteptăm ca lucrurile să se îmbunătățească, trebuie să găsim modalități de a ajuta copiii și adolescenții să se simtă conectați.

Contact:

Răspundem problemelor copiilor, părinţilor și cadrelor didactice, anonim și confidențial:

  • la telefon: 116 111 (fără prefix), gratuit din rețelele Telekom fix, Telekom mobil, Vodafone și Orange, de luni până vineri în intervalul 08.00 – 20.00.
  • pe email: telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro, 7 zile din 7, 24 de ore din 24.