https://docs.google.com/…/1wN80SKsRgvSv63brPECd…/edit…
Proiectul INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL – 311822
INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL – 311822
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027
Proiectul INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL ID 311822 este un proiect ce urmează a se implementa în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială, de către Euzone Consultancy Network în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Asociația Telefonul Copilului și se desfășoară pe o perioada de 30 luni, în perioada 01.08.2024 – 31.01.2027.
Obiectivul general al proiectului vizează asigurarea contribuției la integrarea socială şi economică a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile din mediul rural, inclusiv a persoanelor de etnie roma, prin sprijinirea înființării a 26 intreprinderi sociale (IS), inclusiv intreprinderi sociale de insertie (ISI), la nivelul regiunilor Nord – Est, Sud – Est, Sud -Muntenia si Nord – Vest.
Grupul Ținta al proiectului este alcătuit din minim 131 persoane cu vârsta de minim 18 ani care intenționează să înființeze o întreprindere sociala (IS) sau o întreprindere sociala de inserție (ISI) în mediul rural, persoane vulnerabile din mediul rural *(minim 40 de persoane) din care persoane de etnie Roma (minim 20 de persoane), in regiunile de dezvoltare Nord Vest, Sud Est, Nord Est și Sud Muntenia.
Proiect finanțat prin Fondul Social European +
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro
Lista câștigătorilor în proiectul INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL se actualizează – un proiect nou intră în implementare!
10/7/2025
Lista câștigătorilor în proiectul INSERT-Implementam economia sociala in mediul RURAL se actualizează – un proiect nou intră în implementare!
23/6/2025
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1vLIIapZ24Xa1lbIvU-SLuUMAtScNYxyYiTgcTJEX0_s/edit?fbclid=IwY2…
Finalizarea procesului de selecție din cadrul concursului de planuri de afaceri organizat prin proiectul „Implementăm economia socială în mediul RURAL (INSERT)”
11/6/2025
Anunțăm finalizarea procesului de selecție din cadrul concursului de planuri de afaceri organizat prin proiectul „Implementăm economia socială în mediul RURAL (INSERT)”
În total, au fost depuse 59 de planuri de afaceri sociale, astfel interesul pentru dezvoltarea antreprenorială în comunitățile rurale este în creștere. Propunerile trimise au demonstrat implicare, creativitate și dorința de a aduce schimbări pozitive în sate și comune.
Lista tuturor planurilor de afaceri depuse este disponibilă aici: https://docs.google.com/spreadsheets/d/19bivnMdBpDkx2oApN3VdOs3FwxujKiBeJ7LT96jshno/edit?fbclid=IwY2xjawK19ntleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBOYWFvRGd4ZjJScHBiNWtvAR47eHMKnxORf34p1pQDKJHEcYRO3g7H2LjFSSqupyF5FdVnKQU0wnmomVKw7A_aem_Z4s-DamhDSuQxqS0tV9ThA&gid=0#gid=0
Achiziția de „Servicii de formare profesională a adulților în domeniul antreprenoriatului social”
Achiziție servicii de formare profesională a adulților în domeniul antreprenoriatului social în cadrul proiectului „INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL” cod SMIS 311822
SC EUZONE CONSULTANCY NETWORK SRL, în calitate de Achizitor, anunță lansarea procedurii de achiziție directă pentru servicii de formare profesională a adulților în cadrul proiectului „INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL” cod SMIS 311822, cod CPV 80000000-4 Servicii de învățământ și formare profesională. în valoare totală maximă de 162.505,50 lei fără TVA, reprezentând un cost maxim per oră per cursant de 19,81 lei fără TVA.
Oferta se poate transmite prin e-mail, la adresa: office@euzone.ro, până la data de 05.11.2024, ora 20.00 și va avea în vedere specificațiile cuprinse în invitația la ofertare disponibila aici: http://www.euzone.ro/download/documents/phpN4cmHO.pdf
Criteriul de atribuire a contractului este “prețul cel mai scăzut”, cu respectarea cerințelor minime descrise pe larg în Invitația la Ofertare.
Achiziția se realizează în cadrul contractului proiectului „INSERT – Implementăm economia socială în mediul RURAL” cod SMIS 311822, contract finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021- 2027. Eventualele solicitări de clarificări pot fi transmise până la data de 30.10.2024 ora 18.00 la adresa de email: office@euzone.ro.
Răspunsurile la clarificări vor fi publicate pe pagina de internet a achizitorului până la data de 01.11.2024.
Pentru informații suplimentare legate de procedura de achiziție: office@euzone.ro.
Detalii etapa 2 inscriere proiect INSERT
7/10/2024
Detalii etapa 1 inscriere proiect INSERT
6/9/2024
Anunț preînscriere
20/8/2024
